Hanjo/Seijo - Iubiri interzise

La Teatrul National, 14 octombrie, un spectacolul regizat de Issey Takizawa dupa doua piese ale lui Yukio Mishima, "Hanjo / Seijo - Iubiri interzise". Da, forme de iubire de oameni, de sine, de viata si ca peste tot unde e dragoste, sete de moarte. Ca doar Erosul compenseaza Thanatosul.
Pe scurt, pentru contabili, in prima piesa e o iubire homosexuala, in a doua, o iubire incestuoasa. In mare, mie mi s-a parut mai pregnanta in prima, tema asteptarii, iar in a doua, tema sacrificiului.
In prima, o prostituata se indragosteste, idealizeaza omul iubit si nu il mai recunoaste in carne si oase, preferand sa astepte ceva ireal, probabil absolutul. In a doua, o sora se sacrifica pentru fratele care o abuzeaza. O fac din dragoste (si unul si celalalt, de fapt).
E complicata setea abuzivului de supunerea abuzatului si lipsa lui de satisfactie ce il impinge mereu spre un abuz si mai mare. Comportamentul abuziv e ca un drog, cere doze din ce in ce mai mari pentru a produce acelasi nivel de satisfactie...
In final, tipa da tot, el ia tot, ii ia si viatza iar iubita lui se satura de toate astea (traiul de desfrau si ''inconvenientele bogatiei'' imi aduc aminte de ''Hell").
Mi se pare remarcabil ca sacrificiul si devotamentul sunt rescoase in lumina, intr-o societate atat de egoitizata. E bine. Desigur ca nicio actiune umana nu se departeaza de un scop pur hedonistic si ca, foarte bine, un altruist este doar un egoist excentric. El da pentru el insusi, pentru ca vrea, pentru ca poate. Si placerea lui rezida in a da. Dar o societate in care altruismul nu ar mai fi privit ca o slabiciune ci precum ceea ce e, o dovada de putere si capacitate de control, ar fi o societate mai buna pentru toata lumea. In special pentru copaci, ozon, balene si generatiile viitoare.
"Fericirea e o suma de conventionalitati". Tema de gandire. In fond asa e, pentru ca daca nu am sti ce anume este socialmente conventional considerat drept fericire habar nu am avea ca (nu) suntem fericiti... Toti cei care iau drept reper propria persoana sunt exclusi din grupul fericitilor. Avem o idee despre fericire iar ea face obiectul campaniilor de marketing. Cafeaua te face fericit, masina de vacanta, convorbirile telefonice interminabile, balsamul de rufe. Tot ce nu seamana cu o reclama este un dezastru.