Imi plac insomniile de vara. Nu prea am parte de ele, nu ma deranjeaza caldura si sunt ca o pisica lenesa care ar dormi tot timpul. Dar, uneori, in dimineti ghiduse ca asta, ma trezesc natural pe la 4 si ceva si ascult pulsatia locului. Cateva pasari matinale, insecte fara fus orar si masini cu respiratie grea pe sosea. Sub patura cerului, oameni si bestii se aciuiaza prin paturi, perne, cotloane, scorburi, cotete, palate si uneori prin suflete.
Te simti detasat de tot si de toti, esti un calator fara cazare, pe un taram al tuturor posibilitatilor. Si dormi sub cerul liber si nu ai nevoie de nimic. Si niciun suflet nu e casa pentru tine. Am cunoscut oameni care nu pot trai decat in regim hotelier. Au relatii de scurta durata si de fiecare data pleaca mai departe, sa cunoasca nu neaparat alte locuri ci alti oameni. Nici ei nu au nevoie de cazare pe timpul noptii.
Dimineata de iunie, 25 iunie. Vara trece repede. De aia nu merita sa dormi vara. Vara, vara, vara. Marea, marea lui Iris Murdoch. Despre iubire si obsesie, despre mare ca personaj in sine. ”Timpul, ca si marea, dezleaga toate nodurile” (Iris Murdoch, Marea, marea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu