Recunosc public (ma, rog, cu audienta pe care o are blogul meu...) ca imi LIPSESTE TEATRUL. Simt lipsa acelui preludiu fosneitor de asezat pe scaun, deschis geanta, scos telefonul, pus pe silent, bagat la loc, inchis geanta, pregatit mainile pentru aplauze sau pentru acoperit ochii/urechile...
Simt lipsa sperantei de a vedea o piesa buna, a sentimentului eliberator de a fi chiar o piesa buna, a emotiei fluide de la actori la public si retur... Simt lipsa gustului de praf de scena, a incordarii personajelor, a vocilor lor lovind peretii incaperii si timpanele noastre...
Imi doresc sa fiu acolo, sa culeg momentul unic al fiecare rostiri. Ce fetisista! De fapt ma vreau pe scena, da, am zis-o, vreau pe scena! It is all about me, me, me...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu