Ultima zi de Zanzibar

Pe la 1, plecam spre aeroport. Lasam Mnarani sa lumineze la propriu si la figurat alti vizitatori. Sa pleci din paradis e greu, dar spre deosebire de Adam si Eva, speram sa ne intoarcem in el inainte de viata de apoi.

Drumul de intoarcere pare mai putin inspaimantator (ce inseamna puterea obisnuintei!) dar la fel de bogat in imagini graitoare. Ici colo, printre baracile localnicilor, apare tzantzosa cate o reclama la Coca-Cola. Uite ce inseamna globalizarea… Ca sa nu mai zic de cocioaba cu parabolica: mi-a amintit de Ferentari…

(outdoorsurile propriu-zise pe care le-am intalnit in mijlocul cocotierilor nu le-am pozat, ca nu ma asteptam sa le vad acolo si nu aveam aparatul foto pornit...)

In fine, ajungem la aeroportul international Zanzibar. E un fel de autogara de provincie. Check in se face la cate o taraba dotata cu cantare din acelea pe care le vedeam in pietele de cartofi (cu cadran mare, rotund). Evident, nu e nimic computerizat. Check in, apoi control bagaje. Sticlele cu apa (de 2 l) nu pun probleme.Hakuna matata! Mergem la gate-ul nostru. Imbulzeala mare, zborurile se striga pur si simplu, pasagerii se imbarca per pedes. Urcam in avion, aflam ca nu e zbor direct spre Nairobi ci are escala in Mombasa. (...)

Back to our plane. Zboara, cam tremurat, dar ajungem in Nairobi. Aici, cineva de la compania cu care am calatorit ne conduce la zona de tranzit (ne scoate pe la Arrivals, ne traverseaza aeroportul, etc). Ne aciuam la poarta de imbarcare. Desigur, bagajul nostru o fi sau nu in avion. Plecam, cineva ne intreaba daca dorim sa verificam ca ni s-a preluat bagajul. Desigur! Ne ducem la cala, noroc ca il zarim la margine. Checked!
Zburam, dar nu direct spre Entebbe, cum era vorba, ci prin Burundi. WTF? Aterizam in Bujumbura, halta doar, nu trebuie sa coboram, se urca insa niste pasageri. Ma intreb daca exista curent electric in Burundi, ca, exceptand pista luminata cu becuri de veioza, nu am zarit decat vreo 2-3 lumini in jurul aeroportului. Plecam spre Entebbe, ne gasim si bagajul (spre deosebire de niste asiatici mai putin norocosi care si-l pierdusera inca din Zanzibar).
Pe drum insa zarim Kilimanjaro. E, hai ca merita. A, si cand am plecat din Nairobi, cu cine am dat nas in nas? Cu Don Johnson! Arata la fel de bine ca acum 20 de ani, in Miami Vice :-) (how superficial can i be?!)