Zanzibar

un slideshow full screen e disponibil aici. as requested :-)

La piata...

Piata din Kampala este aglomerata, murdara dar bogata in oferta. 4 muzungu (2 frantuzoaice si 2 romance) s-au aventurat printre tarabe, ciorchini imensi de banane (cele verzi le folosesc localnicii la prepararea mancarii traditionale – matoke), munti de ananas… Precupetele sunt coafate, poarta mult aur si accesorii sclipicioase. Si barbatii si femeile ne ating si ne invita sa cumparam. Sau doar ne ating. Cine stie piata de aici se targuie. Am dat 1 dolar pe un kilogram de vinete, dar 2 pe 3 capatani de usturoi (este de import). Un ananas este jumatate de dolar.
In strada, masinile si motoretele circula aiurea, pietonii trebuie sa faca stratageme de sahist ca sa poata traversa in siguranta

O alta zi in Kampala

Am fost la Super Super (magazinul ca un angst de cartier, ceva mai amarat). La intrare, bodyguardul are mitraliera. Gasesti aproape de toate. Sosul de paste Divella e acelasi care se importa si in Romania (“ingrediente: rosii, sare” …). Am luat vinete (sunt unele mici, firave) si rosii, paste iraniene, lapte kampalez… Seara am gatit paste cu sos si toast cu salata de vinete. Un Pinot Noir a desavarsit (?!) eforturile mele culinare.

Ultima zi de Zanzibar

Pe la 1, plecam spre aeroport. Lasam Mnarani sa lumineze la propriu si la figurat alti vizitatori. Sa pleci din paradis e greu, dar spre deosebire de Adam si Eva, speram sa ne intoarcem in el inainte de viata de apoi.

Drumul de intoarcere pare mai putin inspaimantator (ce inseamna puterea obisnuintei!) dar la fel de bogat in imagini graitoare. Ici colo, printre baracile localnicilor, apare tzantzosa cate o reclama la Coca-Cola. Uite ce inseamna globalizarea… Ca sa nu mai zic de cocioaba cu parabolica: mi-a amintit de Ferentari…

(outdoorsurile propriu-zise pe care le-am intalnit in mijlocul cocotierilor nu le-am pozat, ca nu ma asteptam sa le vad acolo si nu aveam aparatul foto pornit...)

In fine, ajungem la aeroportul international Zanzibar. E un fel de autogara de provincie. Check in se face la cate o taraba dotata cu cantare din acelea pe care le vedeam in pietele de cartofi (cu cadran mare, rotund). Evident, nu e nimic computerizat. Check in, apoi control bagaje. Sticlele cu apa (de 2 l) nu pun probleme.Hakuna matata! Mergem la gate-ul nostru. Imbulzeala mare, zborurile se striga pur si simplu, pasagerii se imbarca per pedes. Urcam in avion, aflam ca nu e zbor direct spre Nairobi ci are escala in Mombasa. (...)

Back to our plane. Zboara, cam tremurat, dar ajungem in Nairobi. Aici, cineva de la compania cu care am calatorit ne conduce la zona de tranzit (ne scoate pe la Arrivals, ne traverseaza aeroportul, etc). Ne aciuam la poarta de imbarcare. Desigur, bagajul nostru o fi sau nu in avion. Plecam, cineva ne intreaba daca dorim sa verificam ca ni s-a preluat bagajul. Desigur! Ne ducem la cala, noroc ca il zarim la margine. Checked!
Zburam, dar nu direct spre Entebbe, cum era vorba, ci prin Burundi. WTF? Aterizam in Bujumbura, halta doar, nu trebuie sa coboram, se urca insa niste pasageri. Ma intreb daca exista curent electric in Burundi, ca, exceptand pista luminata cu becuri de veioza, nu am zarit decat vreo 2-3 lumini in jurul aeroportului. Plecam spre Entebbe, ne gasim si bagajul (spre deosebire de niste asiatici mai putin norocosi care si-l pierdusera inca din Zanzibar).
Pe drum insa zarim Kilimanjaro. E, hai ca merita. A, si cand am plecat din Nairobi, cu cine am dat nas in nas? Cu Don Johnson! Arata la fel de bine ca acum 20 de ani, in Miami Vice :-) (how superficial can i be?!)

just rest!

and enjoy... this was good time.

Sunset

Nungwi este singurul loc de pe insula, in care poti vedea atat apusul cat si rasaritul soarelui. Asa se zice.

Oceanul Indian. 20% din apa de pe Terra.

Oceanul respira. Plamanul lui urias umfla apele si apoi le retrage spre sine. Schimba de mii de ori pe zi nuanta vesmintelor sale. E cand scanteietor, cand smarald topit, cand albastru, cand gri. Se inalta in valuri mari, spumoase si necrutatoare cu stancile de pe tarm. Apoi se linisteste si lasa in urma ochiuri de apa, tufe de alge si vietuitoare mici. Cerul cu norii si apa cu valurile pot fi cadrul in care sa traiesti o viata si tot sa nu te plictisesti. Si daca vei cauta un sens, il vei gasi pentru orice loaza, in miscarea ondulatorie a apei, in furia sau in blandetea ei. Imi place marea. Imi da un sens pana si mie.
Din 1960 se tot fac masuratori ale apelor din Oceanul Indian. De curand s-au publicat rezultatele studiilor si se pare ca din cauza efectului de sera si a altor narozii omenesti, nivelul apelor a crescut in anumite zone si a scazut in altele (printre care si Zanzibar).

Dincolo de bariera de corali (ceea ce in poze se vede ca o parte intunecata, inspre orizont), nivelul marii scade brusc. Acolo sunt rechinii si balenele. Sunt fiinte mari si cu vechime pe Terra. Omul se urca in barcute sau portavioane si se incumeta sa infrunte marea. Uneori o stapaneste, alteori e stapanit de ea si sfasiat de pesti (unii chiar mici).

Sea levels rising in parts of Indian Ocean; Greenhouse gases play role, study finds

ScienceDaily (2010-07-13) -- Newly detected rising sea levels in parts of the Indian Ocean, including the coastlines of the Bay of Bengal, the Arabian Sea, Sri Lanka, Sumatra and Java, appear to be at least partly a result of human-induced increases of atmospheric greenhouse gases, according to a new study. ... > read full article

zanzibar people

Hotelul este situat in satul Nungwi, cel mai nordic punct al insulei. Satenii se ocupa cu pescuitul, mai vezi vreo 2 tonete de suveniruri, mai cresc o capra, o gaina... Dupa retragerea apelor, ies sa culeaga ce a mai ramas din gratia oceanului.

Sa te cateri pe un cocotier atat de inalt ar putea parea, daca nu imposibil, tare dificil. Pentru oamenii locului, e doar cat un drum pana la non-stop.

exotic life

Noaptea aduce oaspeti nepoftiti (probabil un soricel sau o soparla ratacind printre rosturile cladirii). Ramanem treji toata noaptea, sau aproape. Spre dimineata ajungem sa intelegem ca exotic inseamna si natura necontrafacuta…

La venire, fiind cazati in honey moon suite, ni s-a urat “deep love”. Personalul hotelului este foarte atent cu oaspetii, astazi ne-au decorat patul cu o inima, 2 ratuste si un cos cu flori . Unul din angajatii hotelului imi explica mai tarziu ca e foarte usor sa faci copii aici pentru ca Zanzibar is love. In fond, daca te cazezi in Mahaba, arati ca esti dispus sa faci totul in aer liber. That ‘s the fun of it. In biblioteca mica din cottage gasim Cold Mountain, ceva carti in franceza, germana, un album despre Zanzibar treasure, altul despre Kilimangiaro dar si “How to behave in bed” . Just in case.
Muzica de la bar, seara, este desavarsita. Merge perfect cu un martini. This is a bliss.
Sa nu cadem totusi in ridicol, sa mentionam si ca exoticul vine si cu amenintari si riscuri: tantari multi, arici de mare si miriapozi care se strecoara oriunde (I mean oriunde). Si tot felul de alte vietuitoare care musca, pisca, inteapa, etc.

mneba

Zi de plimbare. Am luat un dwoug si am plecat spre insula Mneba, pentru snorkeling si un fresh fish barbecue. Mneba este o insula privata detinuta de o companie sud-africana si destinatia preferata de VIPs, intrucat ofera intimidate deplina (se poate inchiria in totalitate pentru un singur oaspete, la pretul potrivit). Pe plaja, se pot observa din loc in loc chaisselong-uri, inconjurate de tufisuri dese, impenetrabile chiar si obiectivelor de paparazzi. Din strategia de marketing face parte endorsementul din partea lui Naomi Campbell, cica, mare fan al insulei.
Apa este agitata si in apropiere de Mneba se aduna cativa nori care imprastie stropi rasleti. Ne oprim pentru snorkeling langa reciful de corali si savuram abundenta de culori si bogatia faunei. Zaresc pesti papagal si o multime de alti pestisori care mai de care mai colorati.


dwougs - barci specifice locului Mneva island


private places for rich people

Dupa aceasta oprire, luam marea in piept si ajungem dupa mult tangaj la tarm, pentru fresh fish barbecue. Evident, eu nu mananc nimic, dupa ce vad ca vesela se spala in mare si, ma rog, dupa alte lucruri vazute pe aici privind igiena. Dar ceilalti pasageri se infrupta din pranzul frumos mirositor, de altfel.

Plecam pe mare, numai ca marea a devenit si mai mare intre timp si valurile ne dantuie intr-un ritm nebun. Blestem in gand ideea calatoriei si ii fac zile amare iubitului meu, ca deh, trebuie sa fie cineva vinovat daca eu cad peste bord.

Ajungem fara incidente la mal (e un fel de a spune, pentru ca malul era departe, a trebuit sa innotam putin pana la el, din cauza mareei).

Seara aduce retragerea apelor. Turistii se aventureaza in larg, pentru a vedea ce au lasat apele. Gasesti scoici, crustacee diverse, stele si arici de mare. Picioarele se afunda in nisipul de consistenta si aspectul grisului. Soarele poleieste tot in aur topit. Este frumos.
Localnicele ies la cules alge. Poarta vesmant traditional, khanga, o bucata de bumbac de 1,15 pe 1,7 m, foarte colorata.

mahaba cottage - "deep love"

In swahili, mahaba inseamna dragoste. De aceea, mahaba cottage este ultima in randul de cottages, mai ferita de ochii vecinilor. Urarea insotitoare a cheii de la casa este "deep love".

Are toate facilitatile, desi e din stuf si lemn si uneori poti vedea de afara prin rosturile constructiei. But, again, ce poate fi mai frumos decat sa simti briza si sa auzi valurile in fiecare noapte?

Soarele patrunde convingator prin "fereastra". Fericita ca am supravietuit primei nopti in pustietate ma duc sa spun Jambo oceanului. Tonuri de smarald si albastru ma imbie sa innot. Apa e la reflux, asa ca prind curaj. Gasesc crabi si scoici. Aricii de mare pun probleme chiar si papucilor.

Dimineata a trecut sub mangaierea soarelui (Zanzibar e la 5 grade sub Ecuator, deci soarele mangaie dur). Apoi a venit mareea si valuri spumoase s-au spart de tarm si de noi. It is beautiful. Acum e 4 pm si oceanul e scanteietor ca argintul lichid.
(...)
Ne plimbam putin spre sat. Localnicii fac o multime de jumbulusuri, nu inteleg de ce, poate in ideea unui bacsis de la vizitatorii mai slabi de inger sau in speranta ca un scouter va trece pe aici si ii va distribui in vreun remake dupa Rocky partea a 7-a sau Van Damme in mizerie. Cine stie??
Altfel, populatia locului traieste in deplin acord cu natura, de exemplu marea este o toaleta care trage singura apa dupa ce faci kk. Am vazut cu ochii mei.
Nu e indicat sa faci poze localnicilor fara sa ii intrebi (daca vad aparatul indreptat spre ei, chiar tipa), dar daca le ceri voie si le oferi bani, accepta. Interesant este ca aici conservarea naturii are radacini adanci, de pe vremea in care satele faceau intelegeri intre ele ca sa opreasca pescuitul pe anumite perioade pentru a permite regenerarea faunei. Acum, in pofida peisajelor superbe care ar atrage multe lanturi hoteliere, se pare ca nu se permite exploatarea “salbatica” a locului, plajele sunt concesionate pe 99 ani, nu sunt date in proprietate si multe locuri sunt inca neatinse. Minunat!

zanzibar photos

revin cu mai multe.

Ziua a 9-a. Zanzibar ziua intai

La ora 4 ne trezim pentru ca la 8 avem avion spre Nairobi si de acolo spre Zanzibar. Ajungem la aeroport pe la 6 si ceva, e aproape pustiu. Operatorul de la fly540.com ne da vestea ca el nu are cum sa trimita bagajul de cala direct in Zanzibar. Trebuie sa il luam noi din Nairobi and chech in again!! Plecam cu inima indoita. Dincolo de check-in nu e niciun ecran pe care sa vezi zborurile si nici pe boarding pass nu scrie nicio poarta. Aflam ca e la poarta 1 si ca ne vor chema ei. Intrebam de 100 de ori, pentru ca ora de imbarcare trecuse. Cu 10 minute inainte de decolare suntem rugati sa ne prezentam. O luam la goana (literalmente) spre avion, pentru ca nu e nicio masina care sa ne duca intr-acolo. Zburam spre Nairobi vreo ora si jumatate. La aterizare, spunem ca avem drum spre Zanzibar, ce facem cu bagajul? Un angajat al companiei ne cere tichetul de bagaje si ne zice sa fim linistiti ca se ocupa el. Ne duce la poarta de imbarcare unde in 3 ore urma sa fim imbarcati. Trec aproape toate cele 3 ore si nu avem nici boarding passes pentru Zanzibar si nici bagaj. Ii stresez pe angajatii companiei si dupa multe-multe griji suntem invitati sa ne imbarcam (fara boarding pass si fara tichet de bagaj), pentru ca ni le va aduce S. de la compania aeriana. S-a tinut de cuvant si cu 2 minute inainte de a pasi din nou pe pista, ni le-a adus. Atunci am avut si ocazia sa zaresc drezina zburatoare cu care aveam sa mergem spre Mombasa (da, avea oprire) si apoi spre Zanzibar. Un avion de 32 de locuri, cu elice. Mi-am blestemat zilele si mi-am promis sa nu mai fac “ever” alegeri exotice. Un alt tip de la fly540 ne-a invitat sa vedem bagajul, sa-l recunoastem (trebuie spus ca S. de mai devreme isi notase numarul tichetului nostru pe mana…). Era al nostru, ne-am urcat, am “shared the sky” cu ei si a fost ok (formula ii apartine lui Ben, insotitorul de zbor care avea o frazare si un discurs demne de un mare orator sau cel putin de un PR specialist). Am ajuns in Zanzibar. Aeroportul e ca o hala in care bagajele sunt desertate in spatele unei tejghele mari. Intai ni se cere sa ne inscriem pe o foaie intrarea in tara. Apoi ni se solicita 50 usd pe vize, desi, Ro are un accord din 78 parca cu Tanzania, in baza caruia nu aveam nevoie de asa ceva. Oamenii isi amintesc si ne dau o parafa, fara plata. Dincolo de hambar, ne asteapta soferul de la hotel. Ne urcam intr-un van si pornim. Haribu, Zanzibar.
Drumul de la aeroport la hotel, prêt de vreo ora si jumatate, a fost cel mai infricosator lucru care mi s-a intamplat pana la momentul redactarii acestor randuri. Am pornit prin cea mai saracacioasa mahala, printre dughene insalubre, tonete mizerabile si maldare de gunoi din care se hraneau capre si gaini. Apoi printre campuri pline de balarii, intrerupte ici colo de asezari umane (oameni mai mult sau mai putin imbracati, cu cate o rogojina pe post de camin), ceva scoli (chiar o universitate) si multe echipaje ale administratiei care opreau masinile.
Ma si vedem exilata in mijlocul pustietatii asteia, la 5000 km de casa, printre cocotieri si bananieri, vaci cu cocoasa si marabu, ca sa nu mai vorbesc de insecte si alte neplaceri.
Mergeam deja de o ora si ceva (ni se spusese ca facem o ora pana la destinatie) si treceam de sate aflate la limita imaginarului ca saracie si mizerie. La fiecare incetinire a masinii ma temeam ca acolo este “hotelul”. Ba chiar cand am ajuns foarte aproape, am trecut prin niste locuri mirosind a mortaciune, pline de capre costelive. Infiorator. Informatiile prinvind turismul pe insula nu ocolesc subiectul criminalitatii ridicate. Sau a furturilor frecvente. Orice turist este tinta. Pe plaje este periculos sa te plimbi dimineata foarte devreme sau seara dupa apusul soarelui. Hainele purtate trebuie sa fie cat mai modeste si sa acopere cat mai mult din piele (in interiorul resorturilor e ok costumul de baie dar nu si daca se apropie localnicii de plaja…). Turismul este relativ recent in insula, in ciuda dezvoltarii sale precoce (cica ar fi fost prima zona electrificata din Africa, etc).

La capatul stradutei (ulitei) cu capre costelive se afla insa resortul, denumit dupa farul care il marcheaza (Mnarani = far). Resortul, construit in 96, e compus din mai multe casute, din care una in stil traditional. Evident, alegerile indraznete nu se puteau orpi la loc ci chiar si cazarea trebuia sa fie deosebita, Mahaba cottage este casuta de lemn si rafie, pe care o iau de obicei honeymooners…
Tot ansamblul este in contrast extreme cu ce am vazut pana am ajuns aici. Dincolo de hotel, oceanul cu plaja cu nisip alb, apa turcoaz, paradis. Incep sa uit prin ce am trecut ca sa ajung aici.

In fata casutei, un pat cu acoperis de stuf, rezervat pentru noi. Foarte frumos. In interiorul cottage-ului, décor arab, cu perne pe jos, un hamac, iar la etaj pat cu plasa de tantari. Dar sus, nu sunt ferestre cu geam… Briza intra prin 3 locuri, din care doar 2 au plasa pentru pasari (sunt foarte multi corbi). Noaptea a fost o provocare. Oceanul s-a inaltat in fluxul de la miezul noptii si valurile se spargeau puternic de tarm. Desi locurile astea sunt foarte bine pazite, temerile nu mi-au dat pace pana inspre 4 dimineata. Am dormit bine pana la urma, dupa ce am derulat mental toate filmele de groaza vazute (si nevazute) pana atunci.

revin cu poze.

Ziua 6. Si bref, 7 si 8

Ziua a sasea

Plecam cu noaptea in cap la Munyonyo, exact complexul la care urmeaza sa se tina a doua zi summitul African. E o gradina superba, pe malul lacului Victoria. Flori mari, carnoase, de la alb la roz si rosu puternic. Mancam o tilapia (peste din lacul numit) si ploua. Asteptam putin, prêt de o cafea si o tigara printre cateva reprosuri (sa simtim mai bine relatia) si iese soarele,. Din toate punctele de vedere. Piscina (foarte mare) nu e prea populata. Are chiar si un bar inauntru. Minunat. Seara o vizita, ceva conversatie, desigur trilingva. (...) Overview of Kampala de la fereastra unui apartament ce da spre toata panorama capitalei, cu discrepantele ei si lacul Victoria la orizont. (...)

Ziua a opta (marti), 20 iulie
Hotarat lucru, nu mai pot sa scriu. Nu ca nu as avea despre ce, insa ma cenzurez. Este enervant, pentru ca nu imi mai ramane nimic altceva de facut. Descopar insa articole interesante in Daily Monitor de Uganda, poate pentru ca aici oamenii nu se cred inca atotstiutori incat sa plaseze in ziare doar poze de femei goale si crime atroce. Astazi dau peste un articol al lui Richard Branson depre adevaratul customer care si apreciez stilul (incepe prin a lauda o companie competitoare-wow!).
Iubitul meu se imbolnaveste si simptomele (unei amigdalite clasice) ma duc cu gandul la malarie. (...)

Adulter

Eram 4 la masa, la un restaurant in Domenii. Golden blitz parca. Decoruri de lemn, chelneri agitati, obisnuiti cu vizite 'importante".
Conversam despre examene, etc. Trei generatii, eu batand inspre 30, 2 pe la 40 si inca o doamna de vreo 50 de ani. Vorbim ca fetele, depre flori, filme si baieti. Da, la orice varsta se poate vorbi despre baieti.

Nu stiu cum se face ca amintim de "Pacientul englez" si de aici facem tabere: pro si contra adulter. Mie mi-a placut filmul, mi-a placut muzica, chiar si actorul principal (sau mai ales), mi-a placut pasiunea dintre ei dar, la varsta aceea nu acceptam ideea de relatie extra conjugala. Nu o imbratisez nici acum, dar atunci aveam o repulsie viscerala fata de asemenea "apucaturi". De ce sa inseli? Chiar, de ce? Din o mie de motive. Mai putin unul, rar si cam vetust, onoarea. Adica, e dreptul tau sa iti cauti fericirea, dar in mod cinstit, fara minciuni si fara duplicitate. Chestie de economie insa, maximizarea efectelor alegerii se face cu pastrarea tuturor optiunilor...

Doamna de 50 se declara pro adulter, desi nu a inselat. Regreta insa ca nu a facut-o. O alta apara personajele principale din film in virtutea iubirii. Ma gandesc la "Legaturi periculoase" (nu, nu cele romanesti) si la magnificul "It's beyond my control". Raman la parerea mea, adulterul nu este onorabil, dar sa nu dam cu piatra pana nu se termina piesa. It could be beyond our control...

De ce sa-mi aduc aminte de golden blitz tocmai acum? Pentru ca "Pacientul Englez" a fost drama a 4 personaje (si poate mai multe) dincolo de pelicula. Ca, in plan personal, a insemnat ore in sir de plansete pe doina ungureasca de pe coloana sonora, din dragoste, fara adulter, si cu promisiunea unei vesnice iubiri. Noroc ca, desi nestirbita in absurdul ei, iubirea aceea s-a lasat "tradata" de o dragoste mundana.

English Patient s-a filmat (cel putin scena grotei) in Tunisia, intr-un peisaj lunar (am fost pe acolo). Dar aici, in inima Africii, imi amintesc de replica " I once traveled with a guide who was taking me to Faya. He didn't speak for nine hours. At the end of it he pointed at the horizon and said, "Faya!" That was a good day."

ziua 3 si 4 si 5

(...) Magazinul (Payless) este cat un angst de cartier, cu o varietate redusa de produse. Cumparam un ananas si mere. Un castravete la folie ar fi cam 9 ron. Au insa niste tuberoze superbe.

Same old same old. Invat sa fac ciabatti, un fel de lipie . Se numeste naan si poate fi cu unt, branza, usturoi, etc. Restaurantul hotelului este mai mult pakistanez, astfel ca seful de sala ne explica secretele bucatariei indiene. Not healthy but being spicy it keeps your vitality. Tawa chicken e foarte buna. La fel si chicken patyalya. (...)

Indienii sunt printre cei mai importanti investitori aici. Chinezii sunt si ei pe primele locuri (dupa valoarea investiilor).

ziua a II-a

Primele balaceli in piscina, obloane trase, pasari ciudate cu triluri pe masura (marabu stork).


Semn de trezire. Micul dejun “continental” ma lasa rece. Aleg suc de ananas si oua fierte, cafea cu lapte. Ca vaccinuri, e obligatoriu cel de febra galbena, cel de febra tifoida e optional. Costa cate 200 ron fiecare si se pare ca oricum poti face boli mai grave, chiar daca il faci si pe ultimul (...) Palmierii unduie frunze lungi, aerul e umed si cerul pastos.

ziua 1

Calatoria incepe in aeroport, cu 2 ore regulamentare de asteptare a decolarii. Bagajele pentru zborurile long hault au regim special (2 bucati a cate 23 kg). Zbor Bucuresti-Brussels, de aici in Entebbe via Kigali (Rwanda). Toata tarasenia dureaza de la ora 5 am la 10.10 pm, cand se ajunge in Entebbe. Amuzant este ca dupa Kigali se sprayaza cabina, for safety reasons. Aeroportul din Entebbe e mic, gazduieste zboruri putine. Dupa o calatorie pe stanga (regim rutier britanic), ajungem in Kampala. Pietonii trec prin locuri nemarcate, la intamplare.(...) Iluminatul stradal este slab reprezentat.

Gone wild

smart urban gone wild. now we are smart but definitely not urban in africa. uganda, the pearl of africa (how is said).

iata cateva file de jurnal