Rabbit Hole, la Teatrul Act

De la Poetica lui Aristotel stim ca tragedia are un efect de catarsis asupra spectatorului. Un dramaturg german de pe la 17oo si ceva (Gotthold Lessing) zicea ca acest catarsis transforma excesul de emotii in dispozitii virtuoase. Teatrul e chestie veche, unii zic ca intre 600 si 200 i.C. ar fi luat fiinta, din vechile spectacole dionisiace. Adica, daca te duci acum la un concert Armin van Buren sau la White Sensation, la Amsterdam sa zicem, n-ar fi mare diferenta fata de ce se intampla prin Grecia anilor 1200 i.C. la ritualurile dionisiace. "Ecstatis", intoxicatii cu alcool, ceva orgii, dansul maenadelor etc. Ce, nu ati vazut niciodata multimea cu mainile pe sus si ochii tulburi?

Acum, in treacat fie spus, teatrul occidental se trage din Grecia si se mai imbogateste prin epoca elisabetana cu ceva Sheakespeare. Dar in alte parti ale lumii, zic unii ca acu vreo 2000 de ani, era un tip Bharat Muni , un invatat indian care ii punea pe regi sa se purifice prin drama, stiind el de efectele benefice ale catarsisului.

Asadar, te duci la teatru sa te purifici, sa te lepezi de frici si mai ales (dupa vechii greci) sa te vindeci de "hubris" (aroganta, de ex aroganta de a infrunta soarta).

Nu intotdeauna teatrul te vindeca de ceva. Uneori te imbolnaveste, daca piesa e proasta.

Dpv al catarsisului, Rabbit Hole de David Lindsay-Abaire e o piesa clasica: te vindeca de pierdere, de inutilitatea luptei cu absurdul sortii. O familie tanara pierde un copil intr-un accident stupid si cam atat. Cum se trece, daca se trece peste asta, se joaca acolo pe scena de la Act, de niste actori tineri si probabil necunoscuti inca (mai ales alora care nu vad telenovele romanesti ;-) si de Emilia Dobrin care pare ca inca mai asculta ABBA (daca va amintiti piesa de la Metropolis).

Jucat bine, pus in scena eficient, emotionant, pozitiv si curativ. Mergeti de vedeti!