Harta si teritoriul de M. Houellebecq (1)

”As putea cumpara o oaie, dar nu-mi plac oile. Nu exista ceva mai tampit decat oaia.” Astfel ii marturiseste Houellebecq in ”Harta si teritoriul”, artistului venit in vizita.

Daca as face precum oamenii prosti care interpreteaza tot prin prisma cunostintelor lor sumare despre lume, as zice ca replica e data lui Murakami si cautarii ”oii fantastice”. Ca deh, ce stiu eu despre Houllebecq, decat ca e scriitor, adica la fel ca Murakami, ca amandoi sunt vesnici pretendenti la Nobel si ce ar mai avea ei in comun? O oaie, nu? Deci H i-a zis indirect lui M ca oaia e tampita. Asa a facut si o ruda de-a mea cand a citit o povestire scrisa de mine: ”Aoleo, dar cand te-a sufocat ala?” etc, etc.

Dar, cum sper eu sa fi depasit rationamentele astea de subzistenta intelectuala, trec peste asocierea cu Murakami si imi afirm dezacordul fata de fraza lui Houellebecq, acceptand totusi ca ma bucur ca a luat in considerare achizitia unei oi. Putea fi un strut, o iguana, un carlan. Dar, s-a gandit totusi la o oaie. Ca o considera tampita, asta tine de rafinamentul lui morbid. Pentru un fin observator al perversiunilor de toate regnurile din societatea contemporana, oaia trebuie sa fie mai mult decat o rumegatoare tacuta (ca orice salariat, de exemplu). Ea e un personaj mitic, un sex simbol (va aduceti aminte de oaia lui Woody Allen din ”Everything You Allways Wanted to Know about Sex” din 72) , un erou (atunci cand se sacrifica pe gratar, de exemplu). Oaia e un animal superb. E blanda, tacuta, chiar si cand zice ceva, are un refren suav si plin de poezie. Probabil in franceza nu suna la fel. Pe langa japoneza insa, o parea ceva mai melodioasa.
http://youtu.be/4-N5jjexaZ0

In fine, e probabil primul dezacord fata de opera lui Houellebecq. Cum poti sa nu fii de acord cu cel care spune ca „le monde est une souffrance deployee”?

Daca, ducand interpretarea mai departe, Houellebecq nu suporta oaia pentru ca ii aminteste de turma de tampiti in care ne rumegam existenta banala, atunci il inteleg.

Behehe si maine pe imash! Adica in campul muncii.

Doina groparilor (aka Digging for Life)

Documentarul, drama de pe HBO infatiseaza gropari la munca. Si nu oriunde, ci intr-un cimitir din Chisinau. Poezia e asigurata. E un documentar inteligent si grav, tragic si comic, ca viata insasi. Il recomand, regret ca am vazut doar sfarsitul. De Pavel Cuzuioc, din 2011. De Pasti, la 25 de ani de la Cernobal.

love is the end

daca asta ar fi coloana vertebrala a marii si noi am alergat ca niste paraziti printre coastele ei, am fost cei mari fericiti paraziti...