Not to love

Desi mi-e jena sa citez scriitori al caror nume nu stiu sa-l pronunt (ca sa nu mai vorbim de cat stiu din opera lor), voi trece in registrul ”monden dezgropat” analogia urmatoare.

Ascultam o emisiune in care era relatata istoria lui Abraham si a lui Isac din perspectiva lui Kierkegaard. Ca cica filosoful - poet religios, pentru care credinta era telul vietii si cheia spre devenirea de sine, aprecia tare mult povestea aceasta, pe care ar fi ”aprofundat-o” in ”Frica si Cutremurare”. Acum, gurile rele spun ca el ar fi rupt logodna cu iubita vieții lui (Regine Olsen) tocmai ca să înțeleagă exact prin ce a trecut Abraham când a acceptat sa-și ucidă fiul ca dovadă supremă de credință în Dumnezeu.

Ma intreb...O fi adus acest sacrificiu ca sa verifice daca Ingerul exista? (Ca in povestea lui Abraham, venea Ingerul in ultima clipa si il salva pe Isac). Sau o fi ”neiubirea” cea mai mare dovada de iubire? Cum era pentru unii filosofi ”nefiinta”, vezi la Cioran: ”sa nu te fi nascut niciodata, ce fericire!”...

Sa nu iubesti persoana pe care o iubesti cel mai mult? Eh, nu e asta dovada suprema de iubire?
Cred ca aceasta idee kierkegaadiana m-a impins sa caut ”Jurnalul Seducatorului” si nu faptul ca sfaturile din Cosmo mi se pareau insuficiente. Ideea ca exista un adevar absolut, o iubire mare si unica.

Pe de alta parte, Don Juan si toate personajele asemenea lui, nu sunt catusi de putin infidele. Ele cauta mereu marea iubire. Totdeauna, actuala este o posibila mare iubire iar urmatoarea este cu siguranta marea iubire. Daca Kierkegaard ar fi stiut sa opereze cu conceptul relativitatii, nu ar mai fi plans in pat de dorul Reginei (asa zicea el) si ar fi facut multitasking cu vocatia de scriitor, sot si credincios.

Ce personalitate pasiv agresiva avea si melancolicul asta!
Dar, va ganditi ce sentimente complicate si profunde emanau din sufletul lui chinuit?! Cum noi, banalii, nu vom simti niciodata, cand stam noi la film, in parc, pe banca, tinandu-ne de mana sau cand zambim tampit spre fotograf...

Ane Brun cu Epictet si ceai

Ascultam Ane Brun, navigam pe net, dau peste un forum de suport pentru introvertitzi. Un ins, sarmanul, marturisea ca ”are nevoie de un job dar ca nu ii place sa interactioneze cu nimeni si se gandea sa fie gropar. Ca cica se lucreaza noaptea si nu prea interactioneaza cu fiinte vii”. Omul avea intr-o mica masura dreptate. Gropile se sapa ziua, de obicei, si de interactionat, interactionezi cu clientul, cu adunarea, cu alti gropari, cu popa, etc. Esti chiar un personaj monden, cautat, mai devreme sau mai tarziu de toate familiile din comunitate.

Pe alt site, erau top 10 joburi pentru introvertiti: inginer de software, artist, cercetator, farmacist, etc.
Stupiditati, ca toti au de interactionat cu sefii, cu colegii, cu clientii...

Aia cu groparul mi s-a parut cea mai aproape de adevar, dar adevarul era in groapa.
Asta e, esti introvertit, deal with it!

Tot ascultand Ane Brun, am mai navigat pe net printre ”anxiety reliefs”... Da, o multime de sfaturi. Cel mai interesant la atacurile de panica e ca ele apar cand nu ai de ce sa te temi, ca altfel, in situatii de panica, nu mai simti nimic, esti chiar curajos...

Ane Brun canta. Pentru introvertiti si anxiosi nu exista joburi. Can it be sadder than that?? Dpv evolutionist, mi se pare corect, pentru ca introvertitii astia nu ajuta specia deloc.

Pe alt site, am gasit distinctia clara (si rara) ca introvertit nu e sinonim cu timid. Asta o stiam si eu, de cand imi doream petreceri numeroase dar ma apuca panica la gandul de a le organiza. Deci eram un soi de extrovertita timida.

Cam atat cu self helpul....

Un lucru ma bucura totusi. Epictet credea ca nu e niciodata prea tarziu sau prea devreme sa te ocupi de sufletul tau (din eg. ”occupy oneself with one”s soul”). Pai daca nici asta nu e o ocupatie pt introvertiti...

Ascult Ane Brun, sa speram ca e suficient. (Words e f melodios).