La maraton, se pleacă la fel ca in viața. Aparent, in mod egal si in joaca. Se pleacă in devalmasie. Sigur, exista sectoare, dar nu e neaparat o ordine in ele. In "clasa de mijloc" de exemplu, între numărul 400 si 2000, era cam dezordine. Nu startul contează, ci sa termini cursa si in cât timp parcurgi distanța. Desigur, erau si străini care așteptau ca aceia cu numere mai mici decât ale lor sa se plimbe pana la start, ca sa poată pleca si ei. Dar asta este alta discuție. Probabil ei așteaptă si verdele la semafor.
Alergatorii merg spre start, nu se grăbesc încă, își conserva energia. Ca si in viața, abia mai târziu se vede cine are un bagaj genetic mai bun, cine are antrenament, cine are vointa sa termine cursa, cine ia cele mai bune decizii: cati pași faci pe o inspiratie / expiratie, cât de apăsat calci, cu ce alonjă. Dar de plecat pleacă toți la fel.
Energia pe care o degaja masa de oameni misunand spre start te duce cu gândul la musuroaiele de furnici sau stupii de albine. Or, acestea sunt cele mai "eficiente" societăți. E o contradicție in fiecare maraton: deși fiecare aleargă pentru el, iar o doza de individualism "luminat" se presupune in fiecare hedonist care face sport, oamenii aleargă si pentru cauze comune. Si, in plus, forța multimii te face sa te gândești ca aceste energii conjugate pot realiza multe lucruri. Poate nu va plac societățile de tip stup. Nici mie. Dar o mulțime de individualisti constienti de sine pot realiza multe lucruri folosind aceasta energie comuna. Unii vor zice ca le lipseste regina. Nu neaparat. Sau ca sunt si așa prea mulți trântori. Intelepciunea multimii (cf. Tarde) ar trebui regândita. Pentru ca exista si multimi de indivizi, nu numai mase.
E interesant la maraton. Cursa e in sine o celebrare a omului. Mi-a plăcut sa particip, deocamdată ca suporter. Un rol care îmi place mult. Pentru la anul, cred ca mi-ar plăcea sa alerg. Poate la cursa de 10 km, la cea de cărucioare de Bebeluși, poate la cursa tinerelor mame, sau poate inventez o cursa noua.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu