Desi mi-e jena sa citez scriitori al caror nume nu stiu sa-l pronunt (ca sa nu mai vorbim de cat stiu din opera lor), voi trece in registrul ”monden dezgropat” analogia urmatoare.
Ascultam o emisiune in care era relatata istoria lui Abraham si a lui Isac din perspectiva lui Kierkegaard. Ca cica filosoful - poet religios, pentru care credinta era telul vietii si cheia spre devenirea de sine, aprecia tare mult povestea aceasta, pe care ar fi ”aprofundat-o” in ”Frica si Cutremurare”. Acum, gurile rele spun ca el ar fi rupt logodna cu iubita vieții lui (Regine Olsen) tocmai ca să înțeleagă exact prin ce a trecut Abraham când a acceptat sa-și ucidă fiul ca dovadă supremă de credință în Dumnezeu.
Ma intreb...O fi adus acest sacrificiu ca sa verifice daca Ingerul exista? (Ca in povestea lui Abraham, venea Ingerul in ultima clipa si il salva pe Isac). Sau o fi ”neiubirea” cea mai mare dovada de iubire? Cum era pentru unii filosofi ”nefiinta”, vezi la Cioran: ”sa nu te fi nascut niciodata, ce fericire!”...
Sa nu iubesti persoana pe care o iubesti cel mai mult? Eh, nu e asta dovada suprema de iubire?
Cred ca aceasta idee kierkegaadiana m-a impins sa caut ”Jurnalul Seducatorului” si nu faptul ca sfaturile din Cosmo mi se pareau insuficiente. Ideea ca exista un adevar absolut, o iubire mare si unica.
Pe de alta parte, Don Juan si toate personajele asemenea lui, nu sunt catusi de putin infidele. Ele cauta mereu marea iubire. Totdeauna, actuala este o posibila mare iubire iar urmatoarea este cu siguranta marea iubire. Daca Kierkegaard ar fi stiut sa opereze cu conceptul relativitatii, nu ar mai fi plans in pat de dorul Reginei (asa zicea el) si ar fi facut multitasking cu vocatia de scriitor, sot si credincios.
Ce personalitate pasiv agresiva avea si melancolicul asta!
Dar, va ganditi ce sentimente complicate si profunde emanau din sufletul lui chinuit?! Cum noi, banalii, nu vom simti niciodata, cand stam noi la film, in parc, pe banca, tinandu-ne de mana sau cand zambim tampit spre fotograf...
sâmbătă, 11 februarie 2012
vineri, 10 februarie 2012
Ane Brun cu Epictet si ceai
Ascultam Ane Brun, navigam pe net, dau peste un forum de suport pentru introvertitzi. Un ins, sarmanul, marturisea ca ”are nevoie de un job dar ca nu ii place sa interactioneze cu nimeni si se gandea sa fie gropar. Ca cica se lucreaza noaptea si nu prea interactioneaza cu fiinte vii”. Omul avea intr-o mica masura dreptate. Gropile se sapa ziua, de obicei, si de interactionat, interactionezi cu clientul, cu adunarea, cu alti gropari, cu popa, etc. Esti chiar un personaj monden, cautat, mai devreme sau mai tarziu de toate familiile din comunitate.
Pe alt site, erau top 10 joburi pentru introvertiti: inginer de software, artist, cercetator, farmacist, etc.
Stupiditati, ca toti au de interactionat cu sefii, cu colegii, cu clientii...
Aia cu groparul mi s-a parut cea mai aproape de adevar, dar adevarul era in groapa.
Asta e, esti introvertit, deal with it!
Tot ascultand Ane Brun, am mai navigat pe net printre ”anxiety reliefs”... Da, o multime de sfaturi. Cel mai interesant la atacurile de panica e ca ele apar cand nu ai de ce sa te temi, ca altfel, in situatii de panica, nu mai simti nimic, esti chiar curajos...
Ane Brun canta. Pentru introvertiti si anxiosi nu exista joburi. Can it be sadder than that?? Dpv evolutionist, mi se pare corect, pentru ca introvertitii astia nu ajuta specia deloc.
Pe alt site, am gasit distinctia clara (si rara) ca introvertit nu e sinonim cu timid. Asta o stiam si eu, de cand imi doream petreceri numeroase dar ma apuca panica la gandul de a le organiza. Deci eram un soi de extrovertita timida.
Cam atat cu self helpul....
Un lucru ma bucura totusi. Epictet credea ca nu e niciodata prea tarziu sau prea devreme sa te ocupi de sufletul tau (din eg. ”occupy oneself with one”s soul”). Pai daca nici asta nu e o ocupatie pt introvertiti...
Ascult Ane Brun, sa speram ca e suficient. (Words e f melodios).
Pe alt site, erau top 10 joburi pentru introvertiti: inginer de software, artist, cercetator, farmacist, etc.
Stupiditati, ca toti au de interactionat cu sefii, cu colegii, cu clientii...
Aia cu groparul mi s-a parut cea mai aproape de adevar, dar adevarul era in groapa.
Asta e, esti introvertit, deal with it!
Tot ascultand Ane Brun, am mai navigat pe net printre ”anxiety reliefs”... Da, o multime de sfaturi. Cel mai interesant la atacurile de panica e ca ele apar cand nu ai de ce sa te temi, ca altfel, in situatii de panica, nu mai simti nimic, esti chiar curajos...
Ane Brun canta. Pentru introvertiti si anxiosi nu exista joburi. Can it be sadder than that?? Dpv evolutionist, mi se pare corect, pentru ca introvertitii astia nu ajuta specia deloc.
Pe alt site, am gasit distinctia clara (si rara) ca introvertit nu e sinonim cu timid. Asta o stiam si eu, de cand imi doream petreceri numeroase dar ma apuca panica la gandul de a le organiza. Deci eram un soi de extrovertita timida.
Cam atat cu self helpul....
Un lucru ma bucura totusi. Epictet credea ca nu e niciodata prea tarziu sau prea devreme sa te ocupi de sufletul tau (din eg. ”occupy oneself with one”s soul”). Pai daca nici asta nu e o ocupatie pt introvertiti...
Ascult Ane Brun, sa speram ca e suficient. (Words e f melodios).
duminică, 22 ianuarie 2012
Harta si teritoriul de M. Houellebecq (1)
”As putea cumpara o oaie, dar nu-mi plac oile. Nu exista ceva mai tampit decat oaia.” Astfel ii marturiseste Houellebecq in ”Harta si teritoriul”, artistului venit in vizita.
Daca as face precum oamenii prosti care interpreteaza tot prin prisma cunostintelor lor sumare despre lume, as zice ca replica e data lui Murakami si cautarii ”oii fantastice”. Ca deh, ce stiu eu despre Houllebecq, decat ca e scriitor, adica la fel ca Murakami, ca amandoi sunt vesnici pretendenti la Nobel si ce ar mai avea ei in comun? O oaie, nu? Deci H i-a zis indirect lui M ca oaia e tampita. Asa a facut si o ruda de-a mea cand a citit o povestire scrisa de mine: ”Aoleo, dar cand te-a sufocat ala?” etc, etc.
Dar, cum sper eu sa fi depasit rationamentele astea de subzistenta intelectuala, trec peste asocierea cu Murakami si imi afirm dezacordul fata de fraza lui Houellebecq, acceptand totusi ca ma bucur ca a luat in considerare achizitia unei oi. Putea fi un strut, o iguana, un carlan. Dar, s-a gandit totusi la o oaie. Ca o considera tampita, asta tine de rafinamentul lui morbid. Pentru un fin observator al perversiunilor de toate regnurile din societatea contemporana, oaia trebuie sa fie mai mult decat o rumegatoare tacuta (ca orice salariat, de exemplu). Ea e un personaj mitic, un sex simbol (va aduceti aminte de oaia lui Woody Allen din ”Everything You Allways Wanted to Know about Sex” din 72) , un erou (atunci cand se sacrifica pe gratar, de exemplu). Oaia e un animal superb. E blanda, tacuta, chiar si cand zice ceva, are un refren suav si plin de poezie. Probabil in franceza nu suna la fel. Pe langa japoneza insa, o parea ceva mai melodioasa.
http://youtu.be/4-N5jjexaZ0
In fine, e probabil primul dezacord fata de opera lui Houellebecq. Cum poti sa nu fii de acord cu cel care spune ca „le monde est une souffrance deployee”?
Daca, ducand interpretarea mai departe, Houellebecq nu suporta oaia pentru ca ii aminteste de turma de tampiti in care ne rumegam existenta banala, atunci il inteleg.
Behehe si maine pe imash! Adica in campul muncii.
Daca as face precum oamenii prosti care interpreteaza tot prin prisma cunostintelor lor sumare despre lume, as zice ca replica e data lui Murakami si cautarii ”oii fantastice”. Ca deh, ce stiu eu despre Houllebecq, decat ca e scriitor, adica la fel ca Murakami, ca amandoi sunt vesnici pretendenti la Nobel si ce ar mai avea ei in comun? O oaie, nu? Deci H i-a zis indirect lui M ca oaia e tampita. Asa a facut si o ruda de-a mea cand a citit o povestire scrisa de mine: ”Aoleo, dar cand te-a sufocat ala?” etc, etc.
Dar, cum sper eu sa fi depasit rationamentele astea de subzistenta intelectuala, trec peste asocierea cu Murakami si imi afirm dezacordul fata de fraza lui Houellebecq, acceptand totusi ca ma bucur ca a luat in considerare achizitia unei oi. Putea fi un strut, o iguana, un carlan. Dar, s-a gandit totusi la o oaie. Ca o considera tampita, asta tine de rafinamentul lui morbid. Pentru un fin observator al perversiunilor de toate regnurile din societatea contemporana, oaia trebuie sa fie mai mult decat o rumegatoare tacuta (ca orice salariat, de exemplu). Ea e un personaj mitic, un sex simbol (va aduceti aminte de oaia lui Woody Allen din ”Everything You Allways Wanted to Know about Sex” din 72) , un erou (atunci cand se sacrifica pe gratar, de exemplu). Oaia e un animal superb. E blanda, tacuta, chiar si cand zice ceva, are un refren suav si plin de poezie. Probabil in franceza nu suna la fel. Pe langa japoneza insa, o parea ceva mai melodioasa.
http://youtu.be/4-N5jjexaZ0
In fine, e probabil primul dezacord fata de opera lui Houellebecq. Cum poti sa nu fii de acord cu cel care spune ca „le monde est une souffrance deployee”?
Daca, ducand interpretarea mai departe, Houellebecq nu suporta oaia pentru ca ii aminteste de turma de tampiti in care ne rumegam existenta banala, atunci il inteleg.
Behehe si maine pe imash! Adica in campul muncii.
vineri, 6 ianuarie 2012
Doina groparilor (aka Digging for Life)
Documentarul, drama de pe HBO infatiseaza gropari la munca. Si nu oriunde, ci intr-un cimitir din Chisinau. Poezia e asigurata. E un documentar inteligent si grav, tragic si comic, ca viata insasi. Il recomand, regret ca am vazut doar sfarsitul. De Pavel Cuzuioc, din 2011. De Pasti, la 25 de ani de la Cernobal.
joi, 5 ianuarie 2012
love is the end
daca asta ar fi coloana vertebrala a marii si noi am alergat ca niste paraziti printre coastele ei, am fost cei mari fericiti paraziti...
joi, 15 decembrie 2011
vineri, 9 decembrie 2011
Jurnalul bautorului de rom - film
Nu va lasati inselati
de titlu, filmul nu are nimic de a face cu profunzimile pe care le-ar presupune
jurnalul trairilor unui ziarist care-si anuleaza controlul si inhibitiile cu
ajutorul romului. Nu va lasati amagiti nici de trailer, filmul nu e atat de
spectaculos.
Tema e "politica"(stiti doar ca partidele si ideologiile au fost inlocuite de mult cu multinationalele). De cand lumea, baietii destepti nascuti in zone reci si/sau aride (de asta sunt destepti, ca mediul i-a fortat), s-au dus in zonele bogate si populate de lenesi (de aia sunt lenesi si lipsiti de tehnologie, ca le cad nucile de cocos in cap si sorb cola pe saturate) si le-au luat astora mai fraieri peisajele si bogatiile naturale. E drept? Nu. Dar e un soi de selectie naturala cam perversa, ca efectele, in final, sunt de distrugere a mediului inconjurator. In fine, treaba e grea, nu s-a rezolvat la Davos si nicaieri altundeva.
Jonny Depp face un rol de tzacanit boem, cum ii sade lui bine. Cateva replici destepte exista. Ceva gaguri cam tampitele se aduna si ele.
Aveam asteptari mai mari, vedeam ceva mai deshantzat, mai nebunesc. Dar, merge.
Din pacate, filmul are ceva comercial in el, exact ce n-ar fi trebuit sa fie, ca doar de antiglobalizare era vorba in propozitie. Dar, cam rateaza tinta.
Ca recomandare, ce sa zic, poate fi si ratat. Dar ceva imi zice ca ati parea inculti de nu l-ati vedea. Asta daca va pasa de ce zice lumea. Eu sper ca nu.
Tema e "politica"(stiti doar ca partidele si ideologiile au fost inlocuite de mult cu multinationalele). De cand lumea, baietii destepti nascuti in zone reci si/sau aride (de asta sunt destepti, ca mediul i-a fortat), s-au dus in zonele bogate si populate de lenesi (de aia sunt lenesi si lipsiti de tehnologie, ca le cad nucile de cocos in cap si sorb cola pe saturate) si le-au luat astora mai fraieri peisajele si bogatiile naturale. E drept? Nu. Dar e un soi de selectie naturala cam perversa, ca efectele, in final, sunt de distrugere a mediului inconjurator. In fine, treaba e grea, nu s-a rezolvat la Davos si nicaieri altundeva.
Jonny Depp face un rol de tzacanit boem, cum ii sade lui bine. Cateva replici destepte exista. Ceva gaguri cam tampitele se aduna si ele.
Aveam asteptari mai mari, vedeam ceva mai deshantzat, mai nebunesc. Dar, merge.
Din pacate, filmul are ceva comercial in el, exact ce n-ar fi trebuit sa fie, ca doar de antiglobalizare era vorba in propozitie. Dar, cam rateaza tinta.
Ca recomandare, ce sa zic, poate fi si ratat. Dar ceva imi zice ca ati parea inculti de nu l-ati vedea. Asta daca va pasa de ce zice lumea. Eu sper ca nu.
duminică, 4 decembrie 2011
Dati un raspuns pentru un survey!
FreeOnlineSurveys.com Launch Survey
Pentru sprijinirea activitatii academice, rog Smart Urbans sa completeze acest survey si sa invite cat mai multi asemenea lor sa il completeze. In maxim 10 zile, ca expira linkul.
Multumesc in numele stiintei!
Pentru sprijinirea activitatii academice, rog Smart Urbans sa completeze acest survey si sa invite cat mai multi asemenea lor sa il completeze. In maxim 10 zile, ca expira linkul.
Multumesc in numele stiintei!
marți, 29 noiembrie 2011
Noi 4 - in Green Hours
In primul rand, nu mai merg in Green Hours, cel putin nu fara o butelie de oxigen (era sa mor asfixiata).
In ceea ce priveste piesa, ce sa zic, sucita si schizoida, cu o suprapunere de planuri (real, al piesei, etc), niste glume ... rasuflate, niscaiva autocritica (cea mai reusita parte, de altfel). O nevasta inselata, o amanta - best friend a inselatei, o boschetara, un oarecare - sot. Partea cu boschetara de cel putin 50 de ani, ”gurista”, mama ”infidelului” etc ar fi trebuit sa cada cel tarziu la repetitii.
Altfel, „suntem 5 femei la 1 barbat pe planeta asta”, happy end, drama lacrimogena, ce mai, final boliwoodian, slabut, cam pe tot parcursul piesei m-am gandit la o reprezentatie de final de UNATC.
Concluzia mea, Lia Bugnar joaca uneori mai bine decat scrie. Era foarte credibila in rolul boschetarei si cred ca s-a inspirat mult din personajul acela de stiri PRO TV, femeia a carei (lipsa de) dictie a facut-o celebra (e si pe youtube).
Initial, m-am gandit ca niste femei destepte pot scoate mai mult din tema infidelitatii conjugale. Ca e variata, nuntata, ca femeile se invinovatesc, ca se victimizeaza, ca e o idee stupida sa crezi in vesnicia sentimentelor, s.a. Scheletul a fost insa parazitat prea mult de trucuri de valoare indoielnica.
Daca o prindeti intr-un spatiu normal si nu sunteti foarte pretentiosi, puteti sa o vedeti. Pateu.
In ceea ce priveste piesa, ce sa zic, sucita si schizoida, cu o suprapunere de planuri (real, al piesei, etc), niste glume ... rasuflate, niscaiva autocritica (cea mai reusita parte, de altfel). O nevasta inselata, o amanta - best friend a inselatei, o boschetara, un oarecare - sot. Partea cu boschetara de cel putin 50 de ani, ”gurista”, mama ”infidelului” etc ar fi trebuit sa cada cel tarziu la repetitii.
Altfel, „suntem 5 femei la 1 barbat pe planeta asta”, happy end, drama lacrimogena, ce mai, final boliwoodian, slabut, cam pe tot parcursul piesei m-am gandit la o reprezentatie de final de UNATC.
Concluzia mea, Lia Bugnar joaca uneori mai bine decat scrie. Era foarte credibila in rolul boschetarei si cred ca s-a inspirat mult din personajul acela de stiri PRO TV, femeia a carei (lipsa de) dictie a facut-o celebra (e si pe youtube).
Initial, m-am gandit ca niste femei destepte pot scoate mai mult din tema infidelitatii conjugale. Ca e variata, nuntata, ca femeile se invinovatesc, ca se victimizeaza, ca e o idee stupida sa crezi in vesnicia sentimentelor, s.a. Scheletul a fost insa parazitat prea mult de trucuri de valoare indoielnica.
Daca o prindeti intr-un spatiu normal si nu sunteti foarte pretentiosi, puteti sa o vedeti. Pateu.
miercuri, 23 noiembrie 2011
H
Guest post by Corporate Rodent
Saptamana trecuta fu controlul medical obligatoriu. Chestie de asigurari si costuri, nu ca l-ar durea pe Franz in cot de well-beingu' meu. Cum tocma' avusesem o sedinta de aia d kkt, in care totul era mai trist ca un buletin informativ de pe Realitatea, m-am dus cu speranta ca le voi sparge tensometrul cu hipertensiunea mea. Aiurea! Era aproape normala. Prin urmare, voi dubla numarul cafelelor si al tigarilor si voi merge si la cumparaturi cu nevasta-mea.
Guest post by Corporate Rodent
Saptamana trecuta fu controlul medical obligatoriu. Chestie de asigurari si costuri, nu ca l-ar durea pe Franz in cot de well-beingu' meu. Cum tocma' avusesem o sedinta de aia d kkt, in care totul era mai trist ca un buletin informativ de pe Realitatea, m-am dus cu speranta ca le voi sparge tensometrul cu hipertensiunea mea. Aiurea! Era aproape normala. Prin urmare, voi dubla numarul cafelelor si al tigarilor si voi merge si la cumparaturi cu nevasta-mea.
Guest post by Corporate Rodent
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)