Sarbatori fericite, everybody!

Trafic aglomerat, copaci defrisati cu fiecare ambalaj de cadou sfasiat, intrebari chinuitoare 'Ce sa-i cumpar?', clinchet de claxoane disperate, troiene de carucioare pline la hipermarket, ninge cu preturi mici mici mici, avalanse de spam-uri cu mosi craciuni(tze) si reni betzi mortzi, ce mai, Merry Christmas everybody!

Brazi despuiati isi asteapta mantia de globuri si beteala. Gerul crapa pietrele. Porcii (ma scuzati) asteapta o noua directiva care sa precizeze mai clar ca nu pot fi casapiti chiar oricum, ca au si ei drepturi.

Se aud colinde, mai ca m-as induiosa un pic, daca sub toata poleiala ar fi intr-adevar o bunavointza universala, mai mult bun simt si grija pentru celalalt. Daca in goana dupa cadouri ne-am gandi cu adevarat la ce isi doreste destinatarul si am arata spiritul sarbatorilor si printre rafturile magazinelor, acolo unde se dau intrecerile intre cumparatori si batalia pentru produse.

Dar, nu prea e. E ceva sezonier.

Hai, fie: Merry Christmas everybody! Si Coca Cola. Ce, nu e si asta ceva legat de Craciun?

Inmormantarea - un spectacol de 8,4 RON

Din nou am fost la teatru experimental. Nu, nu teatrul era de gen experimental (nu in totalitate) dar eu m-am dus doar asa, intr-o doara, fara sa stiu nimic despre piesa. Daca stiam ca are doar 2 personaje, probabil nu ma duceam fara sa stiu mai multe despre ea, pentru ca o piesa cu doar doua personaje (ce sa mai vorbim de un monolog) este o intreprindere extrem de grea: pentru regizor, actori si autor. Fiecare cuvant trebuie cantarit, fiecare gest trebuie sa umple scena, iar asta nu este la indemana oricui.

In acest caz, Inmormantarea de Peter Nadas, la Teatrul de Comedie, a fost o risipa de timp, energie si decor. Pentru ca esenta piesei, miezul ei intim, cred (?) ca era despre dragoste, despre absolutul mereu imperfect ce ii este dat omului sa traiasca, despre limite si nazuinte. Ce a iesit? O introducere dureros de lunga, un plictis mormantal (!) si un efort actoricesc de toata mila in fata celor 20 si ceva de spectatori, majoritatea seriosi.

O piesa subtire, un text tesut anevoie, un macrame ieftin, cu multe noduri.

Ce nu s-a inteles inca este ca nu e nevoie de (sau suficienta) atata piele (chiar si bronzata) ca sa asiguri succesul unei piese de teatru (de la Romeo si Julietta - scaldata in cada de baie, cred ca oamenii au gasit destul de multa ... 'carne' in alte zone , ca sa vina la teatru pentru asa ceva).

Mi-a parut rau de timpul pierdut dar si mai rau de deturnarea unei idei pe care o presupun in continuare buna si de care, nu stiu cine, si-a batut joc lungind-o, impanand-o inutil cu gemete, pantomina ieftina si multa hartie igienica. Ceea ce era si cazul pe alocuri, mai ales pentru cuvintele ce altfel s-ar fi cerut acoperite de bipuri.

Ce mai, mandrulitzo sufletu' calitate de data asta.

Biloxi Blues

Biloxi Blues, la Teatrul de Comedie, mare spectacol! Tare mi-a placut. Pentru piesa in sine, pentru interpretare (imi dau seama ca o piesa e bine jucata, atunci cand uit ca sunt la teatru), pentru alegerea actorilor - atat de bine potriviti cu personajele. Ah, si pentru ca e extrem de amuzanta.

Un fel de autobiografie a lui Neil Simon, piesa vorbeste despre tanarul Eugene M Jerome si peripetiile lui in armata. Prilej pentru a face sa evolueze cateva personaje memorabile, dintre care, Arnold Epstein este preferatul meu. Hatru, ironic, cu un umor fin si usturator, coloana vertebrala din principiu (contrastand superb cu o infatisare firava, palida si bolnavicioasa) e un personaj de nota 10. Bogdan Cotlet mi s-a parut extrem de bine ales. Chiar parea bolnav :-).

Pentru domnisoarele care vor sa il vada pe Tudor Chirila... facand flotari, Biloxi Blue is the place to be. Si chiar nu joaca prost.

Tichia de margaritar si gaura in ozon

Am vazut si eu, abia saptamana trecuta, ... schela luminata din Piatza Unirii. Este un articol de prost gust, fara legatura cu ceea ce ar putea fi un Brad de Craciun. O dovada in plus ca multzimii ii plac ambalajele colorate, fara a da importantza continutului. Se vede in sondaje, la alegeri, in hipermarketuri si aiurea pe strazi.

Colac peste pupezele care au avut nastrushnica idee de a-l planta (!), este o estimare ce apare pe siteul Green Report: se pare ca in cele 37 de zile de functionare, scheletul luminat din Piatza Unirii produce peste 100 t de CO2. Bravo! Asta da ricosheu de PR... :-)

Intr-o tzara in care iluminatul public este deficitar, Primaria Capitalei a ales sa aprinda 2 milioane de beculetze (ale sponsorului, desigur) pentru bucuria multzimii si spre afectarea mediului inconjurator. De parca nu mai ajungeau camioanele si autobuzele cu supraemisii de noxe, parcurile distruse si copacii taiatzi.

Dar, se pare, prostul gust e la mare cautare.

E vorba despre emotii...

De 1 Decembrie, poporul s-a strans in Piatza Unirii. Suvoaie de oameni se scurgeau catre centru, iar eu cu greu am ajuns pana aproape de magazin, de unde am cotit anevoios peste niste hauri cascate recent pe trotuarul din stanga al Bd. Bratianu, spre Lipscani. Acolo abia m-am salvat de o criza de claustrofobie si mi-am verificat integritatea efectelor personale.

Oamenii mergeau sa vada Pomu' de Craciun, cel inalt de 76 m si cu 2 M de beculetze. Emotia rules, nu paine, nu circ, ci emotziile simple. Generatii intregi private de beteala, globuri si jucarii, se bucura acum de Bradul impodobit. Nice. Romanii sunt emotivi, niste copii, as zice chiar buni la suflet, daca nu m-as teme de prejudecati (prejudecatile pozitive sunt la fel de daunatoare ca si cele negative).

Ce ma intereseaza pe mine, mai mult, e daca actiunea respectiva va avea succesul scontat. Din cate stiu eu, sponsor a fost Millenium. Din cate am auzit eu de pe la oameni, nimeni nu stia cine a aprins beculetzele din pom. Hi hi hi!

Coerenta exista insa, pentru ca banca roz mizeaza pe emotii, iar acum, multe maini se vor fi stans la lumina artificiilor din piatza si multe buze si-ar fi soptit dragalasenii, exact ca in outdoor- urile Millenium. Eu nu am vazut/auzit mesajele subliminale care au insotit eventul, asa ca nu stiu cum au garnisit ei actiunea. Cert e ca pe oameni nu i-am auzit sa zica ceva!

Doar pe unii mai isteti i-am auzit blestemand traficul din capitala. Si pe autorii lui :-)

"Despre iubire si moarte" de Patrick Suskind

Iubirea si moartea apar deseori impreuna, ca teme majore in literatura. Autorul "Parfumului" prilejuieste in paginile acestei carti intalnirea cu cateva episoade literare confruntate cu asocierea acestor subiecte. Este, in plus, o reflectie personala asupra "tulburarii"/"bolii"/orbirii care este iubirea: "de altfel, acest fenomen al tampirii prin iubire nu se limiteaza in nici un caz la dimensiunea ei sexuala.(...) In orice situatie, iubirea se plateste cu pierderea ratiunii, ce are drept consecinta imaturitatea ".
Este firesc ca iubirea sa apara alaturi de moarte. Unii mor din iubire, altii traiesc pentru iubire. E o motivatie ar spune unii. In fapt, este o cauza. Un instinct generator de energie.
Oamenii opun iubirea mortii, ca principiu energetic care se opune descompunerii prin compunere. Oamenii se iubesc pentru a crea alti oameni (e doar o viziune asupra iubirii) pentru a se sustrage efemerului. Oamenii se salveaza de moarte prin inmultire. O parte din oameni nu accepta aceasta diviziune celulara disponibila pana si amoebelor si vor sa fie imortali prin ei insisi. Aici, instinctul creator (erotic) se transforma in instict creator artistic. Sau altii, insista in ceea ce ei numesc iubire, cautand sa devoreze o persoana pentru a a-si potoli setea de nemurire/absolut.

Hanjo/Seijo - Iubiri interzise

La Teatrul National, 14 octombrie, un spectacolul regizat de Issey Takizawa dupa doua piese ale lui Yukio Mishima, "Hanjo / Seijo - Iubiri interzise". Da, forme de iubire de oameni, de sine, de viata si ca peste tot unde e dragoste, sete de moarte. Ca doar Erosul compenseaza Thanatosul.
Pe scurt, pentru contabili, in prima piesa e o iubire homosexuala, in a doua, o iubire incestuoasa. In mare, mie mi s-a parut mai pregnanta in prima, tema asteptarii, iar in a doua, tema sacrificiului.
In prima, o prostituata se indragosteste, idealizeaza omul iubit si nu il mai recunoaste in carne si oase, preferand sa astepte ceva ireal, probabil absolutul. In a doua, o sora se sacrifica pentru fratele care o abuzeaza. O fac din dragoste (si unul si celalalt, de fapt).
E complicata setea abuzivului de supunerea abuzatului si lipsa lui de satisfactie ce il impinge mereu spre un abuz si mai mare. Comportamentul abuziv e ca un drog, cere doze din ce in ce mai mari pentru a produce acelasi nivel de satisfactie...
In final, tipa da tot, el ia tot, ii ia si viatza iar iubita lui se satura de toate astea (traiul de desfrau si ''inconvenientele bogatiei'' imi aduc aminte de ''Hell").
Mi se pare remarcabil ca sacrificiul si devotamentul sunt rescoase in lumina, intr-o societate atat de egoitizata. E bine. Desigur ca nicio actiune umana nu se departeaza de un scop pur hedonistic si ca, foarte bine, un altruist este doar un egoist excentric. El da pentru el insusi, pentru ca vrea, pentru ca poate. Si placerea lui rezida in a da. Dar o societate in care altruismul nu ar mai fi privit ca o slabiciune ci precum ceea ce e, o dovada de putere si capacitate de control, ar fi o societate mai buna pentru toata lumea. In special pentru copaci, ozon, balene si generatiile viitoare.
"Fericirea e o suma de conventionalitati". Tema de gandire. In fond asa e, pentru ca daca nu am sti ce anume este socialmente conventional considerat drept fericire habar nu am avea ca (nu) suntem fericiti... Toti cei care iau drept reper propria persoana sunt exclusi din grupul fericitilor. Avem o idee despre fericire iar ea face obiectul campaniilor de marketing. Cafeaua te face fericit, masina de vacanta, convorbirile telefonice interminabile, balsamul de rufe. Tot ce nu seamana cu o reclama este un dezastru.

stand up 4 the ...stand

Targul Imobiliar de la Sala Palatului, de sambata 13 octombrie. Banci si ansambluri rezidentiale. Dar nu despre pretul metrului patrat e vorba (construit la rosu vreo 300 E, ambalat in ansamblu rezidential vreo 2000 E, pe putin) ci despre cum sa nu te prezinti la o expozitie/targ.
1. Nu inchide standul ca pe o fortareatza, in care vizitatorii sa nu aiba curajul sa intre
2. Nu posta oameni la stand, daca nu sunt in stare :
- sa nu vorbeasca intre ei
- sa nu manance pe durata evenimentului
- sa nu vorbeasca la telefon.
Vizitatorii pot avea impresia ca ii deranjeaza.
3. Dispune pliantele la indemana. Nu da bani pe reclame frumoase. Ci pe unele eficiente.
4. Pastreaza coerentza intre imaginea brandului, designul standului, materiale publicitare si personalul de la stand. Faptul ca toate angajatele unei banci erau imbracate in rosu aprins si stateau de vorba intre ele in cerc nu tine de coerenta brandului. Ci de nevroza lui.
Ca veni vorba de tulburari mentale, omul de la stand nu trebuie sa fie cel mai amarat din echipa sau cel care nu va comenta prea mult daca isi pierde sambetele pe la targ. Dar nici complet idiot nu trebuie sa fie. El trebuie:
1. sa cunoasca bine produsele
2. sa stie sa vorbeasca, sa fie convingator, politicos.
3. sa nu fie nevrotic.Am asistat la o prezentare a unei companii care construia case. Omul avea 2 clienti interesati in fata lui, la o masa. Avea materiale de prezentare, stia despre ce e vorba. Nu prea se uita la cei carora le vorbea. OK. Dar avea o problema deosebit de enervanta. Apasa in mod repetat capacul pixului, ceea ce scotea un tzacanit stupid. Pe tot parcursul prezentarii a facut asa, fara sa fie constient de disconfortul produs clientilor sau de bruierea propriului mesaj. Daca ai angajati cu ticuri, e bine sa nu ii folosesti in relatia cu clientii. Pentru ca intreaga afacere va incepe sa ticaie prost la un moment dat. Unii abia asteapta sa se intample asta cu toata piatza imobiliara, ca veni vorba.

Suspiciunea (Disturbia)

Imi plac filmele de groaza pentru ca imi testeaza limitele suportabilitatii, iar omului caruia nu ii este frica de frica, nu are de ce sa ii fie teama. Pentru mine, referinta in acest gen este The Ring (ma bantuia mult dupa vizionare si inca mai simt suflarea rece a terifiantului sau mesaj si acum, cand imi aduc aminte). Toate celelalte sunt doar povestioare...
Suspiciunea este o povestioara draguta, cu si despre adolescenti, cu intriga detectivista si usoare (very light) accente horror. Dar, daca vrei sa vezi totusi ceva mai profund in aceasta poveste a unui adolescent tintuit la domiciliu pentru o abatere disciplinara, poti. Chiar daca nu asta a fost intentia (primordiala a) filmului, este vorba despre ceva grav si profund.
Despre singuratate, cea mai mare crima a naturii impotriva umanitatii, despre izolare, cea mai mare pedeapsa pe care trebuie sa o suporte cineva (mai ales cand nu si-o doreste), dar si despre izbanzile hedonismului prin toate ungherele unde se poate strecura, indiferent de vitregia sortii. Pentru ca principiul placerii actioneaza pentru (si se asociaza cu ) instinctul de conservare, omul (mai ales cel tanar) cauta placerea in orice situatie s-ar afla. Si de aici pana la a spiona vecinii, ca unica forma de divertisment, nu e decat un mic pas, mai ales ca suntem deja cu totii obisnuiti cu tot soiul de reality shows si voyeurism.
Povestea, cu happy end si happily ever after este ok, pentru o amiaza light, cu pofte light, mai ales pentru cei pasionati de gadgeturi. Si de coca cola, k e o reclama mare cat casa la marca antenumita.

marketing de efect vs marketing defect

Pana la urma, intre cele doua notiuni de mai sus, e doar o diferenta de o litera. Asa s-o fi gandit si Gregory s cand a propus clientilor sai o bautura racoritoare (frozzito de fructe) la sfarsit de septembrie... Ca e o buna strategie de marketing si ca e doar o diferenta de un anotimp.
Incercand sa ma incalzesc zilele trecute, am ales in loc de un pranz rece, un croissant frugal dar cald la Gregory s. Nu mica imi fu mirarea cand primii pe langa restul la 10 RON si un frozzito de cirese, asa, pentru incercate. Mi-a inghetat mana pe pahar pana in birou si o ora mai tarziu, imi faceam curaj sa gust licoarea (eu sunt mare fan Frozzito Tabu - marketat aproape cum trebuie in august). Dar in cazul de fatza, am suspectat doar o data de expirare care nu mai putea trece testul unei primaveri viitoare, un stoc de marfa prost evaluat si o abordare win win prost inteleasa (both on the same side of the line): facem reclama si scapam si de marfa...
Dezamagitor.

Patru luni, 3 saptamani si 2 zile

Fost, vazut, ei bine, placut sau nu, nu mi-am dat seama. Pentru ca s-a terminat mult inainte decat ma asteptam. Filmele romanesti din ultima vreme stiu foarte bine sa creeze atmosfera (uneori insista mult, mult asupra unei scene ca pentru a fi sigure ca spectatorul get the point - de aceea, poate, cei mai isteti se plictisesc mai repede). Si atmosfera se incarca gradual si spectatorul asteapta un punct culminant, un climax care de obicei lipseste. De unde, frustrarea si dezorientarea unei sali intregi, cand apare ecranul negru si se aprind luminile in sala : s-a terminat?!
Ce e bun la 4 3 2 e ca stie sa descrie bine anii comunisti dar si atmofera de camin sau cea de familie, adica nu e o cronica a comunismului ci avietii unor oameni din zielele alea. Si ce mai e bun e ca, spre deosebire de alte filme romanesti din ultimul timp, nu e vulgar, socant, ci chiar delicat.
Ce nu e bun nici bun nici rau e ca pare filmul facut pe fuga si cu buget mic al unor studenti (camera se misca, iar cadrele sunt trase scolareste cu incadrari banale). Stangacia asta pare insa o dovada de autenticitate, te face sa te simti mai aproape de personaje, ca si cum ai fi pe platou. Dar cum o carte buna e cea care te face sa uiti de cuvinte, un film bun ar tre sa te faca sa uiti de pelicula, so... E chestie de gust pana la urma.
Ce e rau, e ca se intinde ca o peltea uneori pe chestii pe care "you had already got the point". Si pana la urma nici nu vezi care a fost cel mai semnificativ moment. Se termina prea brusc... Pare un final intrerupt. Dar, in fond, in tot filmul e vorba de contraceptie, nu?

Haruki Murakami

Haruki Murakami cultivã enigma acolo unde n-ar trebui sã fie decât acţiunea simplă şi seacă. Poveştile lui Murakami sunt triste, ca o radiografie a vieţii, adică sincere cu omniprezenţa morţii. Iubirea e reală, ca singură instanţă opozabilă morţii. E un crez despre dragoste, de altfel destul de frust şi sincer. Adulter şi dragoste maritală, responsabilitate şi disperare, toate coexistă, exact ca în viaţă. Murakami nu face teorie şi nu e moralizator. Personajele sunt reale (realizabile în toate ipostazele, la mine în dormitor, la Tokyo sau în Africa de Sud). Poate cel mai bine redat este golul, lipsa, lucru atât de puţin facil „creatorilor”. Lipsa pasiunii, lipsa obiectului pasiunii, lipsa unui sens.
Subiectul lui Murakami e un om cu personaje, aşa cum suntem toţi, destine expuse spre imprimare de către ceilalţi. La Murakami, un suflet imprimat cu un altul e ceva etern , chiar dacă motivaţiile lui nu au grandoarea „explicaţiilor” divine, magice care fac ridicole iubirile „mari” (am trecut cu toţii – oameni pragmatici ce suntem - peste iubirea curtenească de ev mediu şi peste „setea de absolut” a interbelicului atât de rafinat, care încă îţi mai permitea să mori decent din dragoste). În fond, nu e nevoie de motive gigantice pentru a-ţi justifica iubirea (cum să încerci să justifici un handicap?) E suficient să o simţi şi de asta au grijă miliarde de neuroni disperaţi.
Personajele lui H.M. sunt uneori radicale (Nakao, Hiruki, din „Pădurea norvegiană”) sub influenţa unor tare de care nu sunt responsabili.Autor realist optimist, Murakami nu încurajează o astfel de asumare laşă a destinului. El dă soluţii normale incursiunilor tulburătoare în absolut. Astfel apar personajele obişnuite, micile discuţii la bar sau în parcarea şcolii, vieţile „normale” repetitive şi line. Astfel sunt Midori şi Yukiko(„eu mi-am ucis iluziile cu multă voinţă; le-am smuls din sufletul meu aşa cum scoţi un organ bolnav din corp”). Dragostea rezonabilă, bazată poate pe „propinquity – invisible match maker” (said a famous guy) pe afinităţi şi un confort facil. E dragostea de durată (poate nu eternă în sensul celei care te chinuie la infinit) e dragostea contractuală, calmă şi de cele mai multe ori o amiciţie de valoare. Dragoste pentru soţie, dragoste pentru amantă, dragoste pentru prima fată prietenă, dragoste pentru prima fată iubită...
Pentru radicali (încăpăţânaţi nebuni şi ineficienţi ca mine) toate sunt una singură.
Pentru oamenii obişnuiţi, „dragostele” sunt versiuni cu nume şi chipuri ale unui sentiment-instinct, manifiestări ale afectului din dotare.
H.M. demonstrază sublimul şi irosinţa primei ipoteze, confortându-ne cu rezonabilitate celei de a doua. Triumful raţiunii pentru best—seller!

In depth, dragostea devoratoare, cu fixaţie, dragoste absolută (cum am învăţat noi la şcoală) e recunoscută la Murakami. Nici femeia aleasă ca soţie, nici femeia cu maximum de compatibilitate în pat, nici prima prietenă nu pot şterge permanenţa unei iubiri inexplicabile ( o femeie cu defect, mult timp absentă). Iubire – idee şi atât. Cum de e posibil? Nu spune Murakami şi nici nu vreau să aflu că există explicaţie. Pentru că tot mai vreau să cred că iubirea absolută, iraţională e ceva sacru, cosmic şi adevărat, că lipsită de endorfine, feromoni şi alte asemenea substanţe, cu moartea alături şi fără nici o explicaţie pentru durerea de a exista, tot aş dori să iubesc aceeaşi fiinţă, existenţă după existenţă, la nesfârşit.

Green Hours - Chat (aka Cîîîîhhhh)

"Chat "cica e o piesa a unui teatru de pi la Ieshi...
E o colectie de futaturi (vreo 9 la numar intr/o singura formula, restul in diverse imbarligaturi de fraze). 2 batranei libidinosi si o fufa. Asta e efectivul. "Piesa" e numai platitudini si joculetze de cuvinte gen Vacantza mare ("azi nu mai exista bariere de varsta, doar diferente de pretz", etc etc).
Pour les connaisseurs: "astia din banci au ADNul trist". Cine stie, cunoaste.

Paris je t'aime

E un film proiect, unul din acelea in care mai multi oameni se aduna sa creeze ceva. E o colectie de reclame la dragoste (incepere, continuare, sfarsit, impartasire, neimpartasire, etc). E o colectie care, ca orice proiect european, tre sa fie corect cu toate minoritatile de gust si sex.
Mie mi s/a parut plictisitor, desi pe alocuri unele "creatii" au avut nerv si idee cat o reclama cum ziceam, dar buna. De fapt, singura calitate mi s/a parut ca nu au facut cate un film intreg din fiecare "filmuletz".
Recomandabil pentru indragostiti, indragostibili si oameni buni la suflet. M/a emotionat si pe mine un pic, dar nu stiu daca nu cumva era doar amintirea unei iubiri contemporana cu cinematograful din mall Vitan (unde vazui filmul).
Complet nerecomandata dupa despartiri.
Overall, hipercaloric, cu aport mare de glucide

Green Hours - Sapte zile din viata lui Simone Lambroso

Daca va ganditi la Lombroso, gresiti, pentru ca nu e o analiza a defectelor de caracter ci a defectelor vietii in general. Unii oameni se inchiriaza si desi insuficient exploatata (sau prea subtil) aceasta tema e foarte actuala. In fond, toti ne angajam in schimburi de toate naturile. Explicatie suplimentara pentru economisti > E ca istoria Japoniei, cea insuficient dotata in resurse naturale, dar care si-a dezvoltat o economie competitiva... Si la nivel interuman, totul e comercializabil.
E o piesa interesanta, de gen interactiv (ne-agresiv), jucata convingator.
Dupa cum ziceam, nu are nici o legatura cu criminologul Cezare Lombroso. E povestea unor oameni fara noroc (ha ha) care intra pe o piatza aglomerata, fara elemente de diferentiere... Deci se diferentiaza, abordeaza nishe, umplu goluri identificate doar de ei, dar reale. Ca toti avem nevoie de o minciuna, de un alint, de una de alta... Pe care, oricat am vrea, nu le gasim pe raft la Cora. Nici in Plazza..
Intrarea 10 RON, un suc 5 RON. Fum > asa si asa...

Teatrul Act - Oleanna

Daca aveti timp sa cititi pe un afis albastru in drum spre intrare, vedeti k titlul vine de la o legenda, legatura cu subiectul nefiind totusi clara. Oricum, ca sa nu ziceti k ati vazut O Leana, e bine sa va documentati.
Subiectul e legat de invatamantul universitar, de norme, de valori, etc. E o tema posibila in viata reala. Sunt destul studente agresive si pline de abnegatie (cuvant pe care il detest) si destui profesori nemerituosi si fara vocatie. Pana la urma, ei se impaca, fumeaza Pipa pacii (Tzigara de dupa ?) si putem imagina ca si studenta va deveni asemeni dascalului. Sau k ea reprezinta vocea neprihanita a valorii? Indoielnic, dar tre sa recunosc k am privit piesa cu mai mult subiectivism decat era cazul. Nu cred in educatia institutionalizata. E o loterie, un SISTEM. Notiune care de asemeni imi repugna. Un sistem administrativ, fara deosebire de impozite, cod rutier si alte alea. Am vazut profesori prosti bata si mi se pare aiurea sa ceri ceva de la ei. Am vazut si profesori buni, prinsi in acelasi sistem idiot si care nu aveau ce face decat sa/l suporte. Chestionarea normei si valorii in invatamant mi se pare o tema cam naiva. Pe ansamblu insa e o piesa consistenta.
De notat> interpretarea ei (Emilia Bebu), convingatoare (am gasit personajul detestabil, repet sunt subiectiva). Motivele iadului (bine sustinute vizual si auditiv).

Green Hours - Sectorul S

Sectorul S este o piesa despre anticamera mortii. Stiu k suna pretentios pentru o piesa in care fosta Abramburica isi plimba delicata faptura si zice cateva vorbe. Dar e o piesa intersanta, daca nu va sperie prea tare fatalismul sortii. Daca v/a trecut prin cap vreo prostie de genul falsei sinucideri, reconsiderati, ca, asa cum arata piesa, se poate sa iasa prost. In rest, pare k toate drumurile duc la Roma, si sinuciderile sunt din dragoste neimpartasita. Se mai sinucid oamenii si k a pierdut Rapidul. Da?

Cafe DeKO "Zaruri si carti"

Fusei la Cafe DeKO. M/am gandit k as putea sa-mi confectionez o masca de fum de tigara. Cam in toate piesele pe care le-am vazut pana acum, se fuma pe scena si in afara ei. La greu. Astept sa se instituie acea lege cu fumatul ca in UE sau macar sa coboare din tavan, k in avioanele depresurizate niste masti micutze si elegante pentru nefumatori.
Despre piesa, ce sa zic... Am vazut ZARURI si CARTI, o lectie de management pentru toti sefii micutzi kr isi chinuie angajatii imbecili dar optimisti. Daca va intereseaza managementul, stiti k este esential sa ii explici subordonatului sarcinile si sa te asiguri k le-a inteles inainte sa comita o nerozie. In rest, piesa este amuzanta, subordonatul nu se da batut, k oricare dintre angajatii din noi, continua sa se bucure de ce i-a mai ramas: din demnitate, din libertate, din orice.
Ca in toate piesele, abundentza de cuvinte "explicite" (de parca ar vorbi vreunul dintre noi metaforic si subliminal in viatza de zi cu zi). Cred ca daca s-ar citi doar o lista cu denumirile "pe bune" ale partilor anatomice de interes, sala ar fi in delir...
Anyway, actorii arata bine si fetele au fost multumite de prestatie.
Intrarea 15 RON, un Santal 5,5, un Pepsi 5 RON. Fumul gratis. Farmecul lui Florin Piersic JR... nepretzuit