Sarbatori fericite, everybody!

Trafic aglomerat, copaci defrisati cu fiecare ambalaj de cadou sfasiat, intrebari chinuitoare 'Ce sa-i cumpar?', clinchet de claxoane disperate, troiene de carucioare pline la hipermarket, ninge cu preturi mici mici mici, avalanse de spam-uri cu mosi craciuni(tze) si reni betzi mortzi, ce mai, Merry Christmas everybody!

Brazi despuiati isi asteapta mantia de globuri si beteala. Gerul crapa pietrele. Porcii (ma scuzati) asteapta o noua directiva care sa precizeze mai clar ca nu pot fi casapiti chiar oricum, ca au si ei drepturi.

Se aud colinde, mai ca m-as induiosa un pic, daca sub toata poleiala ar fi intr-adevar o bunavointza universala, mai mult bun simt si grija pentru celalalt. Daca in goana dupa cadouri ne-am gandi cu adevarat la ce isi doreste destinatarul si am arata spiritul sarbatorilor si printre rafturile magazinelor, acolo unde se dau intrecerile intre cumparatori si batalia pentru produse.

Dar, nu prea e. E ceva sezonier.

Hai, fie: Merry Christmas everybody! Si Coca Cola. Ce, nu e si asta ceva legat de Craciun?

Inmormantarea - un spectacol de 8,4 RON

Din nou am fost la teatru experimental. Nu, nu teatrul era de gen experimental (nu in totalitate) dar eu m-am dus doar asa, intr-o doara, fara sa stiu nimic despre piesa. Daca stiam ca are doar 2 personaje, probabil nu ma duceam fara sa stiu mai multe despre ea, pentru ca o piesa cu doar doua personaje (ce sa mai vorbim de un monolog) este o intreprindere extrem de grea: pentru regizor, actori si autor. Fiecare cuvant trebuie cantarit, fiecare gest trebuie sa umple scena, iar asta nu este la indemana oricui.

In acest caz, Inmormantarea de Peter Nadas, la Teatrul de Comedie, a fost o risipa de timp, energie si decor. Pentru ca esenta piesei, miezul ei intim, cred (?) ca era despre dragoste, despre absolutul mereu imperfect ce ii este dat omului sa traiasca, despre limite si nazuinte. Ce a iesit? O introducere dureros de lunga, un plictis mormantal (!) si un efort actoricesc de toata mila in fata celor 20 si ceva de spectatori, majoritatea seriosi.

O piesa subtire, un text tesut anevoie, un macrame ieftin, cu multe noduri.

Ce nu s-a inteles inca este ca nu e nevoie de (sau suficienta) atata piele (chiar si bronzata) ca sa asiguri succesul unei piese de teatru (de la Romeo si Julietta - scaldata in cada de baie, cred ca oamenii au gasit destul de multa ... 'carne' in alte zone , ca sa vina la teatru pentru asa ceva).

Mi-a parut rau de timpul pierdut dar si mai rau de deturnarea unei idei pe care o presupun in continuare buna si de care, nu stiu cine, si-a batut joc lungind-o, impanand-o inutil cu gemete, pantomina ieftina si multa hartie igienica. Ceea ce era si cazul pe alocuri, mai ales pentru cuvintele ce altfel s-ar fi cerut acoperite de bipuri.

Ce mai, mandrulitzo sufletu' calitate de data asta.

Biloxi Blues

Biloxi Blues, la Teatrul de Comedie, mare spectacol! Tare mi-a placut. Pentru piesa in sine, pentru interpretare (imi dau seama ca o piesa e bine jucata, atunci cand uit ca sunt la teatru), pentru alegerea actorilor - atat de bine potriviti cu personajele. Ah, si pentru ca e extrem de amuzanta.

Un fel de autobiografie a lui Neil Simon, piesa vorbeste despre tanarul Eugene M Jerome si peripetiile lui in armata. Prilej pentru a face sa evolueze cateva personaje memorabile, dintre care, Arnold Epstein este preferatul meu. Hatru, ironic, cu un umor fin si usturator, coloana vertebrala din principiu (contrastand superb cu o infatisare firava, palida si bolnavicioasa) e un personaj de nota 10. Bogdan Cotlet mi s-a parut extrem de bine ales. Chiar parea bolnav :-).

Pentru domnisoarele care vor sa il vada pe Tudor Chirila... facand flotari, Biloxi Blue is the place to be. Si chiar nu joaca prost.

Tichia de margaritar si gaura in ozon

Am vazut si eu, abia saptamana trecuta, ... schela luminata din Piatza Unirii. Este un articol de prost gust, fara legatura cu ceea ce ar putea fi un Brad de Craciun. O dovada in plus ca multzimii ii plac ambalajele colorate, fara a da importantza continutului. Se vede in sondaje, la alegeri, in hipermarketuri si aiurea pe strazi.

Colac peste pupezele care au avut nastrushnica idee de a-l planta (!), este o estimare ce apare pe siteul Green Report: se pare ca in cele 37 de zile de functionare, scheletul luminat din Piatza Unirii produce peste 100 t de CO2. Bravo! Asta da ricosheu de PR... :-)

Intr-o tzara in care iluminatul public este deficitar, Primaria Capitalei a ales sa aprinda 2 milioane de beculetze (ale sponsorului, desigur) pentru bucuria multzimii si spre afectarea mediului inconjurator. De parca nu mai ajungeau camioanele si autobuzele cu supraemisii de noxe, parcurile distruse si copacii taiatzi.

Dar, se pare, prostul gust e la mare cautare.

E vorba despre emotii...

De 1 Decembrie, poporul s-a strans in Piatza Unirii. Suvoaie de oameni se scurgeau catre centru, iar eu cu greu am ajuns pana aproape de magazin, de unde am cotit anevoios peste niste hauri cascate recent pe trotuarul din stanga al Bd. Bratianu, spre Lipscani. Acolo abia m-am salvat de o criza de claustrofobie si mi-am verificat integritatea efectelor personale.

Oamenii mergeau sa vada Pomu' de Craciun, cel inalt de 76 m si cu 2 M de beculetze. Emotia rules, nu paine, nu circ, ci emotziile simple. Generatii intregi private de beteala, globuri si jucarii, se bucura acum de Bradul impodobit. Nice. Romanii sunt emotivi, niste copii, as zice chiar buni la suflet, daca nu m-as teme de prejudecati (prejudecatile pozitive sunt la fel de daunatoare ca si cele negative).

Ce ma intereseaza pe mine, mai mult, e daca actiunea respectiva va avea succesul scontat. Din cate stiu eu, sponsor a fost Millenium. Din cate am auzit eu de pe la oameni, nimeni nu stia cine a aprins beculetzele din pom. Hi hi hi!

Coerenta exista insa, pentru ca banca roz mizeaza pe emotii, iar acum, multe maini se vor fi stans la lumina artificiilor din piatza si multe buze si-ar fi soptit dragalasenii, exact ca in outdoor- urile Millenium. Eu nu am vazut/auzit mesajele subliminale care au insotit eventul, asa ca nu stiu cum au garnisit ei actiunea. Cert e ca pe oameni nu i-am auzit sa zica ceva!

Doar pe unii mai isteti i-am auzit blestemand traficul din capitala. Si pe autorii lui :-)