Stire vesela

Nu stiu daca pana la urma s-a aplicat in media regula aceea cu ”50-50 stiri bune-stiri rele”, ca nu ma uit la ”Stiri”. Uneori, ca sa intelegi mai bine lucrurile trebuie sa urmaresti spatiile dintre stiri. Dar, mi-am propus ca macar in ceea ce postez eu sa o respect, asadar, sa mai si laud din cand in cand ceva. Nu am gasit, ba mai mult, cam tot ce am produs weekendul asta a generat proteste: ”cata tristete”. ”Oamenii... e prosti, domne!” mi-am zis in sinea mea si am mazgalit mai departe. Acum insa, neavand ce scrie (dupa cum se vede, bat campii), as fi vrut sa dau o stire vesela. Dar nimic nu ma ajuta: vremea e in continuare ”inchisa”, vulcanul tot fumega si scuipa lava, economia e tot cum o stim. Chiar n-am ce sa gasesc pozitiv. Si totusi, ma bucur ca un amic de-al meu si-a gasit pereche. Vremea ramane inchisa, vulcanul fumega si scuipa, dar amicul T e fericit.
Sana ta te!

Amaraciunea lui Houellebecq (”Extinderea domeniului luptei”)

...”cum sa mai narezi iubiri pasionale ce se intind pe durata mai multor ani?... Suntem departe de La rascruce de vanturi, foarte departe. Forta romanului nu e facuta sa descrie indiferenta sau neantul, ar trebui sa inventam o rostire mai plata, mai concisa si mai terna.” Iata motto-ul sub care voi scrie (if ever). Este din ”Extinderea domeniului luptei” de M. Houellebecq. Am citit intai Particule elementare apoi Platforma si Posibilitatea unei insule. De fapt, ”Extinderea...” le precede editorial.
E singurul scriitor pe care il citesc dintr-o suflare. Ironia sortii face ca in timp ce citeam romanul, cineva sa insiste sa parcurg un volum chich lit, ”E cineva acolo?” sau cam asa ceva. Am facut eforturi mari sa urmaresc paginile pline de detalii inutile, descrierile amanuntite de pantofi, outfituri si senzatii pseudo-naturaliste. Nu am avut rabdare. No offense pentru publicul tinta.

”Nu-mi place lumea asta. Hotarat lucru, nu-mi place. Societatea in care traiesc ma dezgusta; publicitatea imi face greata; informatica ma face sa borasc.... o munca fara niciun sens.” (Personajul narator e informatician.)

”Sexualitatea este un sistem de ierarhizare sociala” - de aici comparatia cu ideologia: ”Intr-un sistem suta la suta liberal, unii aduna averi uriase; altii lancezesc in somaj si mizerie. Intr-un sistem sexual suta la suta liberal, unii au o viata erotica variata si pasionala; altii sunt condamnati la masturbare si singuratate.” Intre noi fie vorba, in natura, lupul ucide caprioara. Asta e modul natural de a fi. Viata presupune inegalitati, iar a trata lupul si caprioara cu aceeasi gamela de iarba inseamna tot exploatare. Sorry, Marx & Co. Plus, ca daca te muti putin mai spre centrul ecologist si consideri ca si iarba are suflet, atunci si caprioara e o nenorocita de exploatatoare. So, this is a never ending story...

Mai departe, filosofia (care precede politica, sau nu?):
”Problema e ca nu inteleg, concret, cum pot oamenii sa traiasca. Am impresia ca toata lumea ar trebui sa fie nefericita; va dati seama,traim intr-o lume atat de simpla. Exista un sistem bazat pe dominatie, pe bani si pe teama.” sau ” Nicio civilizatie, nicio epoca de pana acum nu le-a putut provoca atata amaraciune celor care autrait in ele.” Acesta este un scriitor lucid...

Fara a cadea in capcana ideologiilor, gasesc ca Houellebecq este un om destept, care ”vede”. Ca la asta o fi contribuit seria depresiilor sale personale nu stirbeste cu nimic din performanta de a reda amaraciunea autentica. Au contraire...

Literatura de raspandit!

Keane

Ultimul album de la Keane nu este ... ce a fost Keane. Mie tot imi plac, dar duc dorul primului album.

I like ”You don t see me” pentru linia melodica, pentru timbrul lui Tom, pentru mesaj. I feel ”british” (as I could ever feel like that... - overstatment). Merge si ”You haven told me anything”.

Anyway, ”Love is the end”:
Now is the time of our comfort and plenty / These are the days we've been working for / Nothing can touch us and nothing can harm us/No, nothing goes wrong anymore / Singing a song with your feet on the dashboard /A cigarette streaming into the night /These are the things that I want to remember /I want to remember you by

They won't come again, because love is the end /Oh no my friend, love is the end

sau ”Pretend you are alone”:
We are just the monkeys who fell out of the trees / We are blisters on the earth
And we are not the flowers, we're the strangling weeds in the meadow/And love is just our way of looking out for ourselves/When we don't want to live alone/So step into the vacuum, tear off your clothes and be born again

Pretend that you're alone now and everything's gone/Just animal reflexes no one looking on/Forget about fashion, forget about the law/Pretend that you're alone now

Black burning heart e very Keane, dar desi versurile sunt deep, muzica pare reluata...
”Leave this life/ Its unrelenting appetite/For feeding off the weak/Who never had their turn to speak/ The sky will be my shroud /A monument of cloud”

Dar, sa revenim

freedom. to work and die

De cativa ani imi administrez zilnic o otrava cu actiune lenta. Am ales sa particip la acest "experiment" de teama ca nu cumva sa mor de foame, o moarte de asemenea lenta, in rare cazuri doar, violenta. DAR, desigur, dezonoranta. A muri de foame este de neacceptat printre semenii mei. Unii au ales si ei sa participe la acelasi experiment. Nimeni nu recunoaste. Le vezi insa ochii tristi, lipsiti de stralucire. Cu luciditatea pe care am dobandit-o in ultimii ani (unicul castig de altfel al "experientei"), pot sa spun k in final voi muri. Doar ca voi muri satul. Poate va pare absurd, dar nu are de ce. Vreau din tot sufletul sa mor. Atat.

Sub metafora de mai sus, un om isi ascundea siesi ca de fapt uraste sa sada in birou atunci cand nu este nevoie. Cu mintea in cuiul ideii de eliberare, a plecat intr-o frumoasa zi de martie pe drumul de la birou spre lacul de acumulare. Intrucat acesta nu era suficient de poetic ci strajuit de betoane, a luat trenul spre mare. In miezul noptzii, pe o vreme rece, s-a aruncat de pe dig in valuri. A murit inainte de a atinge apa, ne-apreciind bine distanta (doar era noapte), s-a lovit de pietrele digului si atat. Mult visata eliberare s-a limitat la o pata de petrol, incidental scursa de la o barja care nu avea ce cauta acolo. Contributia la asigurarile sociale a fost mai saraca cu ... foarte putin. Din inmormantare au castigat preotul, un restaurant mic si niste magazine de haine negre. Si o dugheana care fotocopia acte. Sinuciderea a eliberat insa un post pe care s-au batut la interviu cateva zeci de candidati, toti aflati in sevraj dupa otrava cu actiune lenta.

Azi e o zi frumoasa de primavara. I hate my life when I don't like it.

”Eu cand vreau sa fluier, fluier ”

Am vazut filmul. L-as descrie cu verdele ce se vede pe fereastra, intr-una din scenele de final ale filmului. Un verde ca de primavara, usor si transparent. Filmul are ca ”samanta” piesa de teatru omonima, inspirata de o experienta reala (http://editura.liternet.ro/carte/264/Andreea-Valean/Eu-cand-vreau-sa-fluier-fluier.html). Realismul face din film o performantza, atat prin captura cadrelor cat si prin distributie (actorii neprofesionisti), limbaj si atentie... tema. E o drama individuala simbol pentru o drama sociala dovedita cu cifre in anchetele sociologice din ultimii ani (copiii parasiti de parintii plecati la munca in strainatate). Filmul are si momente tragi-comice si uneori nu rasplateste suficient asteptarile (eu m-as fi asteptat la ceva... mai multa drama). Dar asa pare mai realist.
Ca la final ramai (si) cu cele 6 cuvinte cu ”f” plus lozinca ”f...-o, ma!” tine tot de realism. Ca hahaiala e romaneasca si dincolo si dincoace de ecran.
Transpare insa din toate filmele romanesti (cel putin din cele pe care le-am vazut eu) acelasi sentiment al imposibilitatii, al ratarii. Personajele nu ”rezista”, nu ”inving”, nu ”pot”. Nu sunt eroi sau cel mult sunt eroi tragici. Ceea ce e bine, ca altfel am vedea filme americane.
Observatia de mai sus tine si de fatalismul romanesc, ca oaia, de ii e sa moara, moare. Si daca nu ai nicio sansa in fatza destinului, din cauza pozitiei geo-strategice, asta e, nu ai nicio sansa.
Din punctul asta de vedere, mai remarc un plus al filmului, capacitatea de a crea tensiune fara a da impresia asta. Desi personajul dovedeste stapanire de sine, motivat de telul eliberarii, anumite ”resorturi” il zdruncina si il imping sa se rateze. Ratarea e o tema centrala in istoria noastra, de la ”trecutul falnic” ce ne prevedea ”mare viitor”, conditiile/circumstantele/vantul de la miazazi sau miazanoapte/etc ne-au tot impiedicat sa reusim. Dar, cum ”happy-endul” e specific superficialitatii, sa ne bucuram de ratare. Ca asa avem substantza, tot romanul e poet si, citez, ”in viatza este ca in piatza”. Nimic mai adevarat.
Filmul mi s-a parut bun.