Nu-mi plac hainele marca Gucci. Nici daca mi le-as permite, nu le-as purta. Dar imi place Tom Ford. Ca regizor e si mai elegant, subtil si rafinat decat ca designer. ”A Single Man” este o capodopera. Sa incepem cu lucrurile frivole: Julianne Moore e perfecta in rolul prietenei ”neimpartasite”. Coloana sonora este dureros de potrivita. Despre iubirea pierduta, careia nu-i poti face fatza oricat te-ai stradui, nu pot sa zic nimic. Cred ca nicio pierdere sufleteasca nu are vreodata vindecare. Sufletului nu-i poti pune copci. Nimic nu il vindeca. Poate ”acomoda” (imi place mult cuvantul asta) alte iubiri, e incapator... Se multiplica... Dar durerea nu-l paraseste niciodata. Something”s missing. And then, life is empty and worthless, and you just pretend being alive, while you are not.
”Nu ne mai putem plange de mila inca putin?” (Charlie)
” Daca n-ai fi fost atat de fricos, am fi fost fericiti” (Charlie, lui George). She was wrong. N-ar fi fost fericiti. Te nasti cu o anumita predispozitie spre fericire.
Alte frivolitati: Tom Ford e nascut pe 21 august, dar dupa cum arata masa lui George, cu toate obiectele asezate in perfecta ordine, cred ca ar fi trebuit sa se nasca doar cu cateva zile mai tarziu.
Dincolo de naratiune, e o metafora minunata pentru singuratate, pentru golul imens care umple lipsa unei conexiuni cu o fiinta cu care rezonezi (sau, de multe ori, cu care ”ai impresia” ca rezonezi).
Cele mai semnificative momente din viata raman tot cele in care, suferind, afli cat de adanc iti e sufletul. Odata obisnuit cu durerea, forezi tot mai adanc, in solul moale al constiintei. Chiar si cand sursa nefericirii tale se estompeaza, in timp, tot mai simti nevoia sa suferi, sa simti. Productiile culturale te ajuta.
Las in seama complexatilor si a celor aflati in crize identitare comentarea ”nesabuintelor” lui George. Desigur, relatia student-profesor nu este de incurajat, dar ”a te indragosti de cine nu trebuie” e una din marile teme ale iubirii ratate. Iubirea, cu cat e mai impartasita, cu atat se consuma mai repede.
duminică, 25 martie 2012
duminică, 4 martie 2012
Capra cu trei iezi la Teatrul Act
Iei povestea lui Creanga (felicitari ca o mai tii minte!). O dai putin prin vendettele italiene, ii asezonezi niste sarmale, gasesti un lup tanar (Andi Vasluianu), o capra costeliva (Emilia Dobrin) si mai umpli cu ce gasesti, sa pui si de 3 iezi: un decrepit, un tampitel trecut de prima tinerete si un ospatar genul smecher (sau invers). Canti ”usa mamii descuieti” de mai multe ori. Umpli sala cu duhori (intentia era sa para apetisante, dar pentru un ficat mai sensibil, efectul e invers). Si la sfarsit, tot reusesti sa smulgi aplauze.
Pe langa un festin culinar, piesa s-a dorit si o ilustrare a realitatilor contemporane.... Uau. Probabil Ipocrizia (lupul - nasul ce mananca iezii- fini), Manipularea multimii (lupul canta precum capra, dar televiziunile sunt partase), decrepitul credul pensionar vesnic fidel caprei mame, tampitelul programat sa raspunda ”sa traiti” chiar si cand se ascunde sub pat, iedul mic (sigur asta e un exponent pentru niscaiva baieti destepti, dar nu stiu care)...
Dureaza o ora, deci merge.
Pe langa un festin culinar, piesa s-a dorit si o ilustrare a realitatilor contemporane.... Uau. Probabil Ipocrizia (lupul - nasul ce mananca iezii- fini), Manipularea multimii (lupul canta precum capra, dar televiziunile sunt partase), decrepitul credul pensionar vesnic fidel caprei mame, tampitelul programat sa raspunda ”sa traiti” chiar si cand se ascunde sub pat, iedul mic (sigur asta e un exponent pentru niscaiva baieti destepti, dar nu stiu care)...
Dureaza o ora, deci merge.
Social media memories
La Social Media de Bucuresti s-a vorbit mult, s-a comunicat la greu (aproape toata lumea butona un device de comunicare in timpul prezentarilor), s-a vorbit liber (chiar prea liber, as zice, dar asa o fi moda), usor incorect gramatical (doar erau oameni de comunicare - la ce sa le serveasca limba romana?!). Nu voi vorbi de eveniment in sine, a fost ok overall.
Dar chestia asta cu bloggingul si companiile... nu stiu, suna a parteneriat ”public-privat”, in care o birocratie ”incentiveaza” niste indivizi ”afiliati” ca sa zica de bine despre ea. Si se duce dracului si increderea pe care o ai in intelepciunea multimii atunci cand cauti cea mai buna crema de pe net.
Dar nimic nu e gratis, nici macar ”buna ziua” sau un compliment rasuflat. O stim cu totii. Retelele de socializare nu au nimic de-a face cu prietenia, e vorba doar de ”public life” si networking, lucruri care conteaza de cand lumea, doar ca au avut denumiri si medii de manifestare diferite.
Dar chestia asta cu bloggingul si companiile... nu stiu, suna a parteneriat ”public-privat”, in care o birocratie ”incentiveaza” niste indivizi ”afiliati” ca sa zica de bine despre ea. Si se duce dracului si increderea pe care o ai in intelepciunea multimii atunci cand cauti cea mai buna crema de pe net.
Dar nimic nu e gratis, nici macar ”buna ziua” sau un compliment rasuflat. O stim cu totii. Retelele de socializare nu au nimic de-a face cu prietenia, e vorba doar de ”public life” si networking, lucruri care conteaza de cand lumea, doar ca au avut denumiri si medii de manifestare diferite.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)