Scena ma cheama. Poate nu ma duc

Scena. Oameni de jur imprejur. Scena goala. O sala de teatru de improvizatie. Sala mare in care se si danseaza. Podea de lemn, rasunand de pasi nevazuti. Reflectoare dogorand spre centru. Am simtit cum ma cheama in mijlocul ei sa zic ceva, sa declam, sa rad, sa plang, sa implor, sa dispretuiesc, sa admir, sa fiu tot ce sunt si tot ce pot fi. Am simtit chemarea scenei ca pe o mana nevazuta care ma tragea in lumina reflectoarelor, acolo in mijloc pe podeaua rasunand inca a pasi de tango. Trebuie sa joc. Un arc energetic ma conecta cu mijlocul podelei, acolo unde privirile mele se fixasera cu jind. Trebuie sa joc. E inceputul unei adictii. Simt, insa nu ma pot opri nici macar inainte de a fi gustat adrenalina, teama de esec si satisfactia de a fi jucat bine.

Asta e, orice varsator e histrionic. E chestie de zodie.